miercuri

Să fie lumină! (Geneza 1)

 

După ce a terminat de făcut cerul cu toată oștirea lui și pământul, Dumnezeu le-a privit și iată că erau foarte bune. În această creație glorioasă, Dumnezeu Se descoperă ca

Cel veșnic (Psalmul 90.1-3),

Cel atotputernic (Psalmul 33.9),

Cel atotînțelept (Psalmul 139.14) și

Cel bun (Psalmul 136.1,5 și 6).

Dar Dumnezeu Se revelează în creația Lui și ca un Dumnezeu al luminii și un Dumnezeu al dragostei. Relatarea divină despre această minunată creație începe cu faptul că în prima zi Dumnezeu a creat lumina. Aceasta nu se referă la purtătorii de lumină, cum ar fi soarele, luna și stelele, care au fost creați doar în a patra zi. Din ziua întâi a creației, lumina a existat și fără purtătorii de lumină. Se poate spune că lumina este o forță vitală care vine direct de la Dumnezeu, o condiție de bază pentru tot ce există, într-adevăr, o imagine a gloriei invizibile a lui Dumnezeu. Prin urmare, înțelegem bine că El a separat pentru totdeauna lumina de întuneric.

Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre lumină și întuneric în multe locuri, chiar și în ceea ce ne privește pe noi, oamenii. Cine nu a venit la Domnul Isus cu păcatele sale, nu are încă viață de la Dumnezeu, este încă „în întuneric”, este încă un „fiu al nopții” și se îndreaptă către osânda veșnică. Dar cine L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domn al său este „fiu al luminii și fiu al zilei” (1 Tesaloniceni 5.5) și dorește să-i fie pe plac Mântuitorului în viața sa practică, adică să umble cu oameni care sunt și ei „copii ai luminii / fii ai zilei” (Efeseni 5.8).

Deci Dumnezeu este atotputernic și înțelept – și în convertirea și mântuirea omului. În inimile noastre trebuie să se facă „lumină”. Dumnezeu vrea să ne facă fericiți. De aceea El ne urmărește pe fiecare dintre noi. El ne pune – prin Cuvântul Său – în lumina Sa, strălucește în inimile noastre întunecate cu lumina Evangheliei Sale, ne deschide ochii către minunata Lui dragoste – și așteaptă ca noi să o acceptăm.

Ai acceptat-o?

„Dumnezeu, care a zis: Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu în fața lui Isus Hristos”

(2 Corinteni 4.6).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu