Mielul de jertfă

 

   Karl a citit într-o carte că, atunci când israeliții păcătuiau, aduceau un miel de jertfă în curtea templului, își puneau mâna pe capul animalului și, astfel, își transferau păcatele asupra animalului de jertfă. Apoi, animalul era sacrificat. Astfel, murea în locul persoanei care sacrificase mielul pentru păcatele sale.

   În timp ce Karl citea, i-a venit gândul: „Este posibil ca și păcatele mele să fie transferate asupra altuia? Există oare o jertfă care ar putea muri în locul meu?”

   Și Karl ar fi adus cu bucurie un miel pentru păcatele sale, dacă ar fi avut unul. Dumnezeu a văzut dorința după iertare din inima acestui băiat și, la scurt timp după aceea, i-a atras atenția asupra unui verset biblic din profetul Isaia. Acolo se spune: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți” (Isaia 53.5). Karl a înțeles deodată, foarte clar, că nu era nevoie să caute un animal de jertfă potrivit. Dumnezeu Însuși, în mila Sa, îi oferise deja un Miel și L-a dat să moară pentru el: pe Isus Hristos, singurul Său Fiu preaiubit.

   Da, acum Karl, care tânjea după mântuire, după pace cu Dumnezeu, înțelegea că pe crucea de la Golgota, toate păcatele sale fuseseră puse asupra Domnului Isus, adevăratul Miel de jertfă, și că El purtase și pedeapsa pentru el. Inima lui era fericită, conștiința lui era curată și o pace profundă și o bucurie adevărată i-au cuprins inima.