Lui Ion, în vârstă de zece ani, i s-a permis să-și însoțească pentru prima dată tatăl la ora de rugăciune. Creștinii adunați aveau multe cereri importante de prezentat Domnului: munca pe câmpurile de misiune, creștinii persecutați, guvernul, bolnavii...
Dar Ion era distras. La 50 de centimetri distanță de el, era ceva care părea mult mai urgent decât toate celelalte cereri. El era îngenuncheat în spatele tatălui său. Tot ce putea vedea din el era spatele lui - și tălpile perforate ale pantofilor lui. Aceste găuri îl distrăgeau pe Ion să asculta acele rugăciuni. Acasă nu erau bani pentru tălpi noi.
În timp ce tatăl său se ruga pentru nevoile întregii lumi, Ion avea gândurile lui. Nu i se părea corect ca - pentru a-i ajuta pe alții, pentru a sprijini misionarii, văduvele și lucrarea Evangheliei - cineva să uite atât de mult de sine însuși, încât să ajungă să aibă o singură pereche de pantofi, și apoi într-o asemenea stare! Dar Îl va asculta Dumnezeu pe el, un copil, într-o chestiune atât de banală?
Atunci Ion a început să se roage în inima lui: "Doamne Isuse, Tu îl cunoști pe tatăl meu. El lucrează pentru Tine și are nevoie de o pereche nouă de pantofi".
Când serviciul de coletărie a adus un colet în dimineața următoare, Ion a fost singurul care nu a fost surprins când l-a deschis: coletul conținea un cadou, o pereche frumoasă de pantofi noi și de mărimea potrivită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu