marți

Schimbare de plan

 

Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.

Romani 8.28

   „Mergem în vacanță, mergem în vacanță!” Philipp sare prin baie, fericit. Va mai dormi o noapte, apoi va pleca în vacanță.

   A doua zi dimineață, când Philipp se trezește, sare repede din pat. Tata vine să-l întâmpine:

   „Șșșt, Philipp, nu fi atât de gălăgios, ceilalți încă dorm.” Tata îl ia de mână și îl conduce în sufragerie. 

   „Philipp, din nefericire, nu putem pleca astăzi. Azi noapte...”

   „Dar de ce nu, tată? Totul este deja împachetat!” îl întrerupe Philipp.

   „Anna este bolnavă; a vomitat încontinuu azi noapte.”

   Ochii lui Philipp se umplu de lacrimi. Este atât de dezamăgit! Tata îl îmbrățișează și îl consolează:

   „Știi, Dumnezeu ne vrea întotdeauna binele și vrem să avem încredere că El va face totul bine și astăzi. Vom vedea cum se simte Anna mai târziu și poate putem pleca mâine dimineață.”

   După ce Anna a dormit bine, s-a trezit și a putut mânca ceva.

   Și partea cea mai bună este că tata are în sfârșit timp astăzi să-și țină promisiunea și să construiască un arc adevărat pentru Philipp. Philipp își face câteva săgeți, iar când totul este gata, el și tata fac un concurs de tir. După-amiaza, Anna este atât de în formă, încât poate chiar și ea să tragă singură câteva săgeți. Seara, Philipp Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru ziua frumoasă. Chiar dacă Anna s-a îmbolnăvit și nu au putut pleca în vacanță conform planului, a fost totuși o zi bună.

– textul este bazat pe o întâmplare adevărată –


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu