O locuință pentru Dumnezeu

 

Carina, Monica și Paula stau pe o bancă în fața blocului în care locuiesc Carina, părinții și fratele ei. Soarele strălucește deja foarte puternic. Monica și-a dat jos hanoracul și clipește din ochi privind spre soare.

„Minunat”, spune ea mulțumită. „Aș putea sta aici toată după-amiaza și să mă bucur de soare!”

„Și eu!”, este de acord Carina. „Dar doamna Petean nu ar fi de acord cu așa ceva”, adaugă ea puțin supărată. „Ne-a dat atât de multe teme la matematică de făcut până mâine!”

„Pe bune!” Monica se ridică. „Ar fi bine să ne apucăm imediat de treabă.”

„Este bine că Teodora a devenit mult mai bună la matematică”, spune Carina. „Altfel, ar fi fost disperată din cauza muntelui de teme.”

„Da, așa este. Dar unde este Teodora? Întotdeauna pleacă imediat după școală. Și nu a mai ieșit de două săptămâni la plimbare cu noi și cu Peticel.”

„Ham-ham”, latră Peticel, ca și cum și-ar fi dat seama exact despre ce vorbeau fetele.

„Am putea trece scurt pe la Teodora înainte să mergem la voi”, sugerează Monica. Teodora și Carina locuiesc în același bloc.

„Bună idee!”, spune Paula și se ridică. „Salutați-o pe Teodora din partea mea!”, spune Paula și se îndreaptă spre casă.

Teodora deschide imediat ușa când Monica sună la ușă.

„Oh, bună!”, spune ea surprinsă. Prin ușa deschisă a bucătăriei, fetele pot vedea că Teodora și-a întins cărțile pe masa din bucătărie. Teodora este singură, ca de obicei, pentru că mătușa cu care locuiește lucrează câteva ore în fiecare zi.

„Îți faci deja temele?”, întreabă Carina, surprinsă.

Teodora dă din cap. „Of, sunt atât de multe de făcut astăzi. Și eu nu am timp!”

„Am observat că te grăbești mereu în ultimele zile”, spune Monica. „Este totul în regulă?”

„Bineînțeles!” Teodora râde și ochii ei verzi sclipesc. „Este doar pentru că îmi place să merg la doamna Grozavu.”

„Doamna Grozavu?”, întreabă uimită Monica.

„Da, nu ți-a spus Carina despre ea? Doamna Grozavu s-a mutat în apartamentul de lângă noi acum două săptămâni. Este foarte drăguță. Am ajutat-o un pic cu mutarea.”

„Chiar?”, întreabă Carina surprinsă. „Am văzut odată o camionetă care organizează mutări parcată pe stradă. Dar nu mi-am dat seama că cineva s-a mutat în apartamentul de aici”, adaugă ea, puțin supărată.

„Tu locuiești chiar sus de tot”, spune Teodora. „Nu auzi și nu vezi la fel de multe ca aici, la parter. Doamna Grozavu și-a pierdut soțul cu puțin timp în urmă. Nu au avut copii. Cum sănătatea ei nu este prea bună, nepoata ei a decis ca mătușa ei să se mute aici. Dar nu cred că are prea multă grijă de mătușa ei.”

„Și tu ai ajutat-o?”

„Da, am făcut puțin curățenie, am dus cutiile de carton la contanierul cu hârtie, am ajutat la agățarea tablourilor. Dar acum aproape am terminat.”

„Grozav”, spune Carina cu sinceritate. Teodora este întotdeauna acolo când cineva are nevoie de ajutor, poate pentru că și ea este atât de des singură, se gândește ea.

„Vrei să vii cu noi?” întreabă Carina. „Atunci vom face temele împreună.”

Teodora dă din cap bucuroasă. Își ia repede caietul de exerciții, penarul și cartea de colorat și încuie ușa de la intrare.

„Poate mergem după aceea împreună la doamna Grozavu?”, sugerează Carina, cu ezitare, în timp ce intră pe ușa apartamentului lor. „Este foarte tristă din cauza soțului ei?”

„Da, desigur”, spune Teodora. „Are un perete întreg cu fotografii cu el.”

„Poate o putem consola un pic”, spune Monica cu simpatie.

„Nu se plânge sau se tânguie mereu”, încearcă Teodora să explice. „Se vede doar că l-a iubit foarte mult. Dar tot nu pare nefericită.”

Cele trei prietene termină împreună curând temele de matematică, chiar dacă mama Carinei insistă ca cele trei fete să mănânce mai întâi ceva la prânz și, mai ales, să bea suficient.

„Ce putem să-i ducem doamnei Grozavu?”, se gândește Monica.

„Ce părere aveți de rama mea cu flori de la cursul de artizanat?”, întreabă Carina și o scoate din geantă.

„Vrei să te desparți de ea?”, întreabă Teodora, admirând mica operă de artă.

Carina dă hotărâtă din cap. „Pot să-mi mai fac una.” Apoi prinde cu îndemânare un șnur roșu de ramă, care este decorată cu flori și ierburi colorate.

Când sună la ușa apartamentului, o bătrânică cu un păr alb, frumos deschide ușa.

„Bună, micuța mea Teodora”, spune ea cu amabilitate și le face semn din cap Carinei și Monicăi cu un zâmbet minunat. Cele două fete o plac imediat.

„Bună ziua, doamnă Grozavu. Mi-am adus prietenele cu mine, sper că este în regulă.”

„Bineînțeles că este. Intrați, fetelor!”

„Pe tine te cunosc din vedere”, îi spune ea Carinei.

„Da, și eu locuiesc aici în bloc. Sus, la etajul patru.”

„Nu am fost încă acolo”, spune doamna Grozavu cu un zâmbet.

Cele trei o urmează pe doamna Grozavu într-o cameră de zi mică. Carina și Monica se uită în jur uimite.

„Aceasta îmi amintește de casa mea de păpuși”, spune Monica cu entuziasm.

„Dar aceea este roz”, adaugă Carina cu un zâmbet. Ea urăște rozul.

Doamna Grozavu radiază. „Am trecut de vârsta rozului, dar când eram mică îl iubeam și eu. Îmi plac aproape toate culorile!”

Monica se uită curioasă la ea. „Care dintre ele nu vă place?”

„Gri.”

Fetele dau din cap în semn de aprobare.

„Mă bucur că vă place camera mea de zi. Mulțumită Teodorei, aici totul este deja aranjat. Ea m-a ajutat în fiecare zi. Și astăzi luăm o pauză. Vă plac biscuiții?”

Bineînțeles că da. Doamna Grozavu scoate un pachet din dulap și îl toarnă într-un bol mic de cristal. „Luați.”

„Vă place în blocul nostru?”, întreabă Carina. „V-ați acomodat deja puțin?”

„Oh, cu siguranță!”, răspunde doamna Grozavu. „Obișnuiam să ne mutăm cam o dată la doi ani, așa că trebuia să ne acomodăm repede.”

„Cât de des v-ați mutat?”, întreabă Monica.

„Nu-mi pot aminti exact. Poate de douăzeci de ori?”

„Îmi imaginez că este groaznic”, spune Teodora, îngrozită. „De fiecare dată când abia ai ajuns să cunoști câțiva oameni, poate ți-ai făcut niște prieteni, trebuie să pleci din nou.”

O undă de tristețe trece pe chipul fin al bătrânei. „Nu a fost chiar atât de rău. Mă întristează faptul că soțul meu nu mai este cu mine. Mi-e atât de dor de el.”

„Îmi pare foarte rău”, spune Monica cu simpatie.

„Fată dragă!” Doamna Grozavu zâmbește din nou și deodată schimbarea frecventă a locuinței nu mai era atât de tragică. „Știi, întotdeauna ne-am mutat toți trei”, adaugă ea.

„Toți trei?”, se bâlbâie Teodora.

„Da, Isus, Mântuitorul și Domnul nostru, a fost mereu cu noi. Ne-ar fi fost greu fără El. Și chiar și acum S-a mutat cu mine. De aceea nu sunt singură. Și de aceea sunt fericită.”

„Este frumos”, spune Monica veselă. „Îmi place ideea.”

Bătrâna dă din cap. „Da, El trăiește cu mine, în inima mea.”

„Sigur”, spune Teodora gânditoare. „Nici nu m-am gândit la aceasta atât de direct.”

„Dumnezeu a vrut întotdeauna să trăiască cu oamenii, chiar de la început”, explică femeia în vârstă. „Dar doar câțiva oameni au înțeles aceasta. Dumnezeu nu a vrut să accepte respingerea oamenilor și într-o zi El Însuși a venit să-i viziteze pe oameni.” Ea face o pauză. Fetele se uită la ea cu atenție.

„Când S-a născut Isus, Dumnezeu a venit la noi,” spune doamna Grozavu.

„Așa este”, spune Monica surprinsă. Este foarte entuziasmată de ceea ce spune bătrâna femeie.

„Dar nici atunci, oamenii nu L-au vrut!”, continuă întristată doamna Grozavu. „Numai puțini oameni au recunoscut cine era El. Ceilalți nu au vrut ca El să locuiască pe pământ împreună cu ei. De aceea”, glasul doamnei devine încet, „L-au răstignit între cer și pământ. – Între cer și pământ”, repetă ea. „Pentru că nici cerul nu-L voia în acel moment.”

Ochii Teodorei s-au întunecat îngroziți.

„Da, așa a fost”, confirmă doamna Grozavu. „Știți de ce în acel moment cerul, lumea lui Dumnezeu, era închis pentru Isus?”

Monica dă din cap. „Pentru că Domnul Isus a fost pedepsit pentru păcatele noastre.”

„Da, această pedeapsă a suportat-o pentru noi. El a murit și a înviat. De învierea Lui ne amintim la Paște. Acum, Isus poate locui cu fiecare care crede în El. Așa ca la mine. Și la voi!”