„Tot
ce este scris în Biblie este o prostie!”, afirmă din nou astăzi profesorul lui
Fabian. Și aproape toată clasa râde când adaugă: „Doar copiii mici și bătrânele
mai cred în Dumnezeu!” Fabian este cuprins de îndoială. Cine are dreptate:
profesorul sau părinții lui, care cred în Domnul Isus? Și lui i-ar plăcea să
creadă, dar...
Fabian stă gânditor în locul său preferat de la
marginea pădurii și privește cerul. Dacă ar putea afla dacă Dumnezeu există cu
adevărat! – În timp ce privește norii, deodată îi vine o idee. Se hotărăște
să-L pună pe Dumnezeu la încercare. Închide ochii și spune: „Doamne, te rog,
dacă exiști cu adevărat, să risipești imediat toți norii! Amin.” Ridică
privirea cu nerăbdare – dar nu s-a întâmplat nimic. Norii au rămas unde erau.
Morocănos, se îndreaptă spre casă. Deci, până la urmă, profesorul are dreptate!
Acasă, mama îl cheamă în bucătărie. „Am cumpărat prea mult pește astăzi”, spune
ea, „și m-am gândit că aș putea să-i fac o bucurie sărmanei văduve Weber. Te
rog, du-i acest pește! Sper să-i placă.”
Fabian
pornește la drum și ajunge repede la casa văduvei. „Bună ziua, doamnă Weber”,
spune el, „mama v-a trimis acest pește.” Un zâmbet apare pe fața bătrânei. „O,
ce Dumnezeu bun avem!”, exclamă ea. „În această dimineață L-am rugat, dacă este
voia Lui, să-mi dea niște pește de mâncat. Îmi place atât de mult, dar este așa
de scump. Și acum Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune și te-a trimis la mine!”
Gânditor, Fabian se îndreaptă spre casă. Când ajunge acasă, aleargă în camera
lui, cade pe genunchi și se roagă: „Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai arătat că
exiști! Te rog să-mi ierți îndoielile!” Apoi Îi mărturisește lui Dumnezeu toate
celelalte păcate pe care și le poate aminti.
Voi cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău... Mare putere are
rugăciunea fierbinte a celui drept
(Iacov 4.3; 5.16).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu