Pateul de ficat

 

   Un bărbat credincios de origine evreiască, crescut într-o familie ortodoxă strictă, povestea cu plăcere despre convertirea lui și începea întotdeauna astfel:

   „Mijlocul pentru convertirea mea a fost o felie cu pateu.”

   Când era băiat, a învățat meseria într-un sat vecin. Părinții nu i-au permis însă să locuiască la maistrul său, așa cum era obiceiul, pentru a nu mânca alimente necurate pentru evrei.

   Dar i-ar fi plăcut să guste pateul de ficat pe care ucenicii îl mâncau pe pâine în pauza de mic dejun, cu siguranță era foarte gustos, mirosea atât de bine.

   Pe măsură ce dorința lui pentru pateu devenea tot mai puternică, i-a convins pe părinții lui să-l lase să locuiască în casa maistrului: drumul era atât de lung și de greoi iarna, având în vedere că trebuia să ajungă acolo întotdeauna foarte devreme.

   După o lungă ezitare, părinții au acceptat în cele din urmă, iar el a locuit restul perioadei de ucenicie la maistrul său.

   Maistrul era un om credincios și temător de Dumnezeu. De trei ori pe zi, familia lui citea Cuvântul lui Dumnezeu și se ruga. Și de fiecare dată, maistrul își făcea timp să dea câteva indicații importante cu privire la ceea ce citea.

   După scurt timp, această obișnuință a dat roade și în inima ucenicului. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, el și-a recunoscut starea pierdută, s-a convertit la Dumnezeu și L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.

   „Astfel, Dumnezeu a folosit dorința mea pentru pateul de ficat pentru a mă conduce la Mântuitorul.”