Puţin în afara
oraşului, un om bătrân se plimba pe o poiană.
A zărit în
depărtare o fată care făcea tumbe în iarbă. Ea locuia în vecinătatea lui şi el ştia
că ea Îl iubeşte pe Domnul Isus. Omul bătrân nu credea în Dumnezeu. El se
îndreptă spre fată şi îi spuse:
- Vino încoace, micuţo, vreau să te întreb
ceva. Explică-mi cum Se poate îngriji Dumnezeu, în care te încrezi, de toţi
oamenii care vin la El?
Fata se gândi.
Şi deodată îi veni răspunsul:
- Dar este foarte simplu! Peste oraşul nostru
străluceşte numai un soare; şi totuşi razele lui calde, luminoase ajung acum la
toate ferestrele în partea sudică!
Aceasta se
potriveşte şi în cazul lui Dumnezeu. Toţi oamenii, care se îndreaptă spre El,
sunt luminaţi de El. El a spus: „Pe cel
ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară“ (Evanghelia după Ioan 6.37). şi „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe
Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Evaghelia după
Ioan 8.12).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu