duminică

Trenul



   Bătea un vânt rece de primăvară. Trenul mergea spre vestul Americii. Într-o staţie urcă o fetiţă de vreo 8 ani, cu o gentuţă în mână. Intrând în vagon, se uită la toate feţele şi, nerecunoscând pe nimeni, se aşeză pe o bancă. Părea obosită. Îşi puse geanta la capătul băncii, în loc de pernă, şi se întinse, încercând să doarmă. Curând veni controlorul. Văzându-l, fetiţa îl întrebă dacă poate să doarmă pe banca aceea. Controlorul îi spuse că poate, dar mai întâi să-i arate biletul. Ea a răspuns că nu are bilet. Urmă apoi acest dialog:
   - Unde mergi?
   - Merg în cer.
   - Cine plăteşte pentru biletul tău?
   - Domnule, trenul ăsta nu merge în cer? Nu e trenul lui Isus?
   - Nu cred. Dar de ce pui o astfel de întrebare?
   - Pentru că mama mea, înainte de a muri, îmi cânta despre calea ferată care duce în cer; şi dumneatale eşti aşa de bun şi de amabil, că eu am crezut că trenul ăsta merge în cer. Mămica mea îmi cânta că Isus călătoreşte în trenul acela... şi că se opreşte în fiecare staţie, ca să ia oameni, dar mama nu-mi mai cântă acum... nimeni nu-mi mai cântă... şi m-am gândit să urc în trenul care merge în cer şi să mă duc la mama. Domnule, dumneatale îi cânţi fetiţei dumneatale despre calea ferată care duce în cer? Ai o fetiţă, nu-i aşa?
   El răspunse cu lacrimi în ochi:
   - Nu, draga mea, n-am nicio fetiţă. Am avut una, dar a murit şi s-a dus în cer.
   - S-a dus cu trenul ăsta? Nu cumva mergi şi dumneatale s-o vezi?
   Rând pe rând, oamenii din vagon s-au ridicat în picioare s-o vadă pe fetiţa care vorbea astfel, şi rând pe rând ei au început să plângă. O doamnă s-a apropiat de fetiţă şi i-a spus:
   - Eşti un îngeraş! Fetiţa i-a răspuns:
   - Da, mămica mea mi-a spus că într-o zi voi fi un îngeraş. Apoi întrebă:
   - Domnule, pot să dorm pe banca asta, până ajungem în cer? Să mă trezeşti când ajungem la poartă, ca să văd pe mama şi pe Isus şi pe fetiţa dumneatale.
   Cu ochii plini de lacrimi, controlorul îi răspunse:
   - Da, îngeraşule, da! Domnul să te binecuvânteze.
   Fetiţa deschise ochii din nou şi întrebă:
  - Ce să-i spun fetiţei dumneatale când am s-o văd? Să-i spun că m-am întâlnit în trenul lui Isus cu tatăl ei? Să-i spun?
   Hohote de plâns se auzeau în tot vagonul. Controlorul nu mai putea să rostească niciun cuvânt din cauza plânsului. El se duse în cabina lui şi îşi predă viaţa Domnului, pe care-L părăsise de mult. Apoi se hotărî să ia fetiţa acasă la el, ca s-o înfieze. Dar la sfârşitul călătoriei, fetiţa muri. Ea plecă cu trenul în cer, la mama ei, la Isus şi la fetiţa controlorului.
   Când va veni ultima zi din viaţa noastră, şi noi vom merge acolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu