marți

Cadoul





   O fetiță avea o păpușă frumoasă la care ținea foarte mult. Îi plăcea să stea cu ea de vorbă și o scotea adesea la plimbare.
   Într-o zi, fetița își puse păpușa în cărucior și ieși cu ea în stradă. Deodată apăru în cale o altă fetiță cu o păpușă de cârpă în brațe. Purta o rochiță veche și spălăcită și avea o înfățișare sărăcăcioasă. Prima fetiță își privi frumoasa păpușă și zise:
   - Odorul meu, mă bucur din suflet că nu ești ca păpușa asta de cârpă, urâtă și nespălată.
   Dar fetița săracă își iubea și ea păpușica. Ea îi tot vorbea și o dădăcea, ținând-o în brațe, pentru că nu avea un cărucior frumos pentru ea.
   De după colț apăru deodată un camion în plină viteză. Fetițele săriră într-o parte și cea săracă scăpă jos păpușa de cârpă. Roțile camionului o striviră pe loc sub ochii înspăimântați ai celor două copile. Fetița săracă se plecă peste păpușica ei și izbucni într-un plâns amar, privind la cârpa strivită în noroi. Comoara ei pierise sub roțile camionului. Ce să facă ea acum? Cu cine să se joace?
   Văzând-o singură și nemângâiată, fetița cu păpușa cea frumoasă se apropie de ea și-i puse mâna pe umăr, căutând să o mângîie. Dar sărmana fetiță plângea tot mai amarnic. Atunci noua ei prietenă îi întinse păpușa ei și-i spuse:
   - Ia-o, ți-o dăruiesc. E cea mai frumoasă păpușă! Vei fi fericită cu ea.
   Ea își îmbrățișă și-și sărută pentru ultima oară păpușa și o întinse fetiței înlăcrimate, căreia nu-i venea să-și creadă ochilor.
   - Cum, mi-o dăruiești mie? Nu-mi vine să cred! exclamă ea, dar noua ei prietenă se repezi într-un suflet acasă, ca nu cumva între timp să se răzgândească.
   Ajungând în prag, ea se așeză și-și privi cu amărăciune căruciorul gol. La etajul cel mai de sus al clădirii vecine locuia o bătrână. Ea asistase la întreaga scenă petrecută sub ferestrele ei și devenise astfel martora întâmplătoare a acestei emoționante istorii.
   Peste câteva zile, ea veni cu o cutie mare în brațe și sună la ușa casei unde locuia fetița ce-și dăruise păpușa.
   Mama fetiței deschise ușa și vecina îi întinse cutia, spunându-i că a adus o păpușă frumoasă pentru fetița ce-și dăruise păpușa iubită unui alt copil. Mama își chemă fiica, îi explică motivul vizitei acelei femei și-i arătă cutia. Fetița o deschise. Noua păpușă era mult mai frumoasă decât cea veche. Fetița era fericită și repeta mereu că nu vecina, ci Dumnezeu îi trimisese păpușa. Mama îi împărtășea părerea, pentru că o învățase de mică să fie mărinimoasă și să aibă grijă de cei săraci. Ea își vedea acum roadele povețelor și-și tot ștergea ochii, râzând și plângând în același timp, sărutându-și fetița și mulțumindu-i lui Dumnezeu și bunei vecine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu