sâmbătă

Fereastra




   De mai multe ori, unchiul Carol i-a spus nepotului său să nu ia de zgardă câinele. Dar Petrișor nu a ascultat. Două săptămâni a respectat cuvântul unchiului său, dar apoi s-a împrietenit cu animalul, încât a uitat toate îndrumările.
   Când unchiul și nepotul au vrut să meargă la plimbare cu câinele, animalul și Petrișor au alergat în goană pe trepte în jos spre ușa de la intrare. Unchiul, care încă își închidea nasturii la jachetă, a venit puțin mai târziu în urma lor. Nu ajunsese la mijlocul treptelor, când auzi un zgomot puternic. Speriat alergă pentru a vedea ce s-a întâmplat.
   Cei doi stăteau foarte speriați: câinele, pentru că i s-a părut că-i cade tavanul pe cap, și Petrișor, care aștepta pedeapsa. Ce se întâmplase?
   În ciuda interdicției, Petrișor a vrut să-i pună câinelui zgarda. Astfel a prins de zgardă fără atenție și a tras cu putere. Nu a observat deloc că zgarda s-a prins într-o scândură sprijinită de peretele holului. Prin smucitura puternică, scândura a fost răsturnată și s-a izbit cu putere de fereastra de la trepte. Acum se vedeau două fisuri prin sticla ferestrei.
   - Du-te sus! spuse supărat unchiul. Vorbim împreună când mă întorc de la plimbare.
   Speriat, Petrișor se strecură înapoi în locuință. Acum amenința pedeapsa, de asta era foarte sigur. A trebuit să i se întâmple așa ceva exact în vacanță!
   Când unchiul a revenit după o jumătate de oră, Petrișor era ascuns după ușa de la sufragerie.
   - Hai încoace, spuse unchiul Carol și îl luă de mână. El se așeză pe marginea fotoliului și îl trase pe copil la sine. Poți să-mi explici, de ce s-a spart geamul?
   - Pentru că am fost neascultător, a șoptit Petrișor.
   Unchiul său aprobă.
   - Este adevărat. Nu ți-am interzis să pui zgarda câinelui?
   - Ba da... de mai multe ori, a trebuit să recunoască Petrișor.
   - Atunci nu ai ascultat, este adevărat?
   - Da.
   - Și meriți deci pedeapsa?
   Băiatul dădu din cap fără să scoată un cuvânt.
   Unchiul tăcu un timp.
   - Știi ceva, Petrișor, hotărî el, pentru că ai admis totul fără să minți, te iert și nu primești nicio pedeapsă. Dar promite-mi, că de acum încerci să fii ascultător.
   Ușurat, Petrișor încuviință.
   - Dar trebuie să-I spun acest lucru și Domnului Isus, adăugă el gânditor.
   Auzind aceasta, unchiul Carol se bucură mult.
   - Hai să facem aceasta împreună, ca totul să fie în regulă, spuse el, și amândoi îngenuncheară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu