El este regele
pădurii, cerbul cel puternic. Odată a fost o vară foarte călduroasă și
secetoasă. Atunci, cerbul s-a retras tot mai adânc în tufișuri. Dar și aici
pătrundea căldura. Izvorașul, din care cerbul bea de obicei, era secat. Setea
îl chinuia. El își înălță capul și țipă. El striga după apă. Apoi alergă mai
departe până ajunse la un luminiș cu un izvor care mai avea apă. Acolo a putut
să-și liniștească setea.
În Biblie,
sufletul omului este asemănat cu al unui cerb. Sufletul nostru tânjește după
Dumnezeu, așa ca cerbul după apă. Doar când L-am găsit pe Dumnezeu, sufletul
nostru devine liniștit și mulțumit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu