vineri

Dă-te jos degrabă!

   „Veniți vă rog la masă!“ a strigat Estera către frații ei mai mici, care erau cățărați într-un copac pentru a culege mere. Fără întârziere au părăsit copacul, căci au învățat să se grăbească atunci când mama îi cheamă. Răducu era deja jos. Și Claudia se străduia să coboare urmată de fratele ei mai mare Marius. Acesta a cutezat să urce cel mai sus, pentru că acolo a descoperit câteva mere deosebit de frumoase. Dar și el va fi în curând jos. Ce frumos, când copiii sunt ascultători și se grăbesc când sunt chemați! Aceasta Îi place Domnului Isus și face bucurie părinților.

   În Biblie citim despre un bărbat care era cățărat într-un copac, dar nu pentru a culege fructe, ci pentru a-L vedea mai bine de acolo pe Domnul Isus. Era mai-marele vameșilor Zacheu. Domnul Isus l-a văzut acolo și i-a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“
   Credeți că Zacheu a mai rămas vreun minut în copac? Nu! El a coborât degrabă și L-a primit cu bucurie.
   Dragă cititorule, Domnul Isus te cheamă și pe tine! El dorește să intre în inima ta și să te facă bogat și fericit: „Dă-te jos degrabă!“ Apleacă-ți genunchii înaintea Lui, recunoaște în fața Lui păcatele tale și acceptă-L ca Mântuitorul și Domnul tău. De unele lucruri, pe care le-am făcut în grabă, ne pare mai târziu rău. Dar acest pas nu-l vei regreta cu siguranță niciodată.

„El l-a primit cu bucurie.“ Luca 19.6

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu