Supernavigatori mici

   - Bună, copii, mă bucur că aţi venit astăzi aici! Vrem să petrecem o zi frumoasă de vacanţă în pădure. Eu mă numesc Ştefan! Munca mea constă în a hoinări în fiecare zi prin pădure. Dar desigur nu doar aşa, pentru că aici am multe activităţi de rezolvat. Acest lucru nu vi-l puteţi acum deloc imagina, dar mă gândesc că în această seară veţi şti mai multe despre acest lucru. Mă bucur că sunteţi aici!

   Pădurarul trecu cu privirea peste grupul de copii şi îi numără.

   - Vom vedea împreună în pădure o mulţime de lucruri. Acum să pornim!

   Copiii îşi puseră rucsacurile pe spate. După câteva cuvinte de introducere, în sfârşit plecau.

   David şi Ionel, doi prieteni nedespărţiţi, se uitară unul la altul.

   - Ştefan este foarte amabil, spuse David. Mă bucur mult de această zi.

   Spre amiază, când soarele era deja sus pe cer, li se spuse:

   - Aşa, aici facem un popas.

   Pe o câmpie au fost întinse pături şi toţi s-au aşezat obosiţi şi flămânzi. Ce bune erau sandvişurile aduse!

   Dar Ştefan nu i-a lăsat pe copii prea mult timp acolo.

   - Sunteţi iarăşi în putere? i-a întrebat imediat ce aceştia şi-au mâncat sandvişurile. Azi de după-masă vom căuta în pădure supernavigatori! Ştefen se uită şmechereşte la copii. Unii se uitau foarte încurcaţi.

   - Navigatori în pădure, ce să fie asta?

   - Deci să pornim, haideţi! îi încurajă Ştefan, şi grupul se puse în mişcare.

   - Uite, aici sunt multe muşuroaie de furnici, se miră David.

   - Dar uite, se minună Ionel, nu sunt toate la fel de mari. Hai să-l întrebăm pe Ştefan!

   - Exact aceasta este tema noastră pentru astăzi după-masă, spuse pădurarul. Aveţi cumva vreo idee, cum se fac acestea?

   Ştefan se uită întrebător pe rând la ei şi se auziră câteva propuneri: „Muşuroaiele mai mari sunt mai vechi.” „Pentru că acolo locuiesc mai multe furnici!” „Sigur acelea au fost mai harnice.”

   Ştefan le explică:

   - Deci, furnicile sunt animale foarte interesante. Ele îşi caută exact locul lor de locuit. Şi când au găsit un loc, atunci adaptează modul de construire la împrejurări. În muşuroaiele de furnici se cresc puii. Pentru aceasta, furnicile au nevoie de un cuib frumos şi cald. În cazul în care construiesc mai mult la umbră, atunci construiesc muşuroiul mai mare şi mai lat, pentru a capta cât mai multe raze solare. În cazul în care construcţia se face la soare, atunci o construiesc în aşa fel, ca să nu fie prea cald în camera copiilor.

   În timp ce Ştefan le dădea explicații, copiii priveau cu atenţie la drumul prin pădure. Deodată descoperiră mai multe „străzi ale furnicilor”.

   - Ce sunt acestea? au vrut să ştie. Care stradă duce spre care construcţie şi cum recunosc furnicile casa lor?

   Încordaţi, copiii ascultau explicaţiile lui Ştefan.

   - Fiecare popor de furnici are un miros propriu. Animalele mici îşi marchează drumul cu substanţe mirositoare, pentru a arăta tovarăşilor lor drumul spre pradă. Şi ce este mai frumos, ele au sisteme de navigație deosebite. Unele soiuri se orientează după poziţia soarelui. Ele pot reține anumite puncte marcante şi aprecia distanţe. Astfel găsesc totdeauna drumul cel mai rapid înapoi la cuib. Când marchează drumul cu substanţele mirositoare pentru ceilalţi tovarăşi, atunci dozează intensitatea urmei de miros după tipul şi natura prăzii.

   Deodată, Ştefan sfârşi explicaţia, iar copii s-au uitat miraţi la el.

   - Deci, unde suntem de fapt acum? Cine poate să-mi arate drumul spre punctul de întâlnire?

   Copiii priviră în jur întrebători, dar niciunul nu a putut să dea răspunsul corect.

   - Vedeţi, noi oamenii suntem foarte neajutoraţi, spuse Ştefan. Dar pe aceste furnici mici, Dumnezeu le-a înzestrat cu caracteristici minunate şi cu un aparat de navigație deosebit. Aceasta este iarăşi o minune a creaţiei.

   Ionel şi David au fost impresionaţi. Când copiii au ajuns seara acasă, au relatat bucuroşi despre întâmplările zilei.