Comoara de cărţi de la El Alto

   Un vânt rece mătura străzile. Ramon îşi strânse mai tare în jurul umerilor jacheta sa prea mică, cârpită de multe ori şi se grăbi să meargă înainte. Picioarele lui goale în pantofii uzaţi erau roşii de frig. Un soare mic, palid strălucea peste platoul Altiplano. Acolo, de unde provenea Ramon, părinţii lui şi sora lui mai mică era clima mai blândă decât în Anzii bolivieni. Dar părinţii lui s-au mutat, pentru că au sperat să găsească de lucru în marele oraş El Alto, în apropiere de capitala boliviană La Paz. Locuinţa lor se afla în apropiere de aeroport. Era minusculă.

   Era dimineaţa devreme. Ramon trecu iarăşi ca în fiecare zi pe lângă locul visurilor sale. Uşile micii biblioteci erau încă închise, dar prin geamuri Ramon le putea vedea: rânduri de rafturi cu cărţi – poveşti, texte enciclopedice, ştiinţa înaintaşilor săi, ştiri din ţări străine, cărţi pentru copii. După ce îşi termina munca, Ramon rămânea mereu un moment în faţa bibliotecii. Dar era un paradis închis pentru Ramon. El nu ştia să citească.

   Se grăbi mai departe. Ajunse în centrul oraşului şi bătu la uşa de lemn înaltă.

   - Intră! răsună o voce vioaie. Tânărul tâmplar artist Diego îşi ridică privirea.  

   - Ce frumos că eşti punctual! Mai întâi te rog livrează câteva lucrări.

   Şi Diego i-a explicat unde trebuia să meargă. Cu toate că nu putea citi, Ramon cunoştea destul de bine cartierul şi cunoştea mulţi locuitori. Acest lucru făcea munca lui mai simplă. Două ore merse pe jos. Apoi mătură atelierul şi aranjă o grămadă de scânduri de lemn netede, preţioase.

   Munca grea avea un avantaj pentru el: se încălzea. În scurta pauză de amiază, Ramon se retrăgea într-un colţ protejat în grădină în spatele casei. Cu o foame de lup, muşca din lipia, pe care i-o dăduse mama lui. Apoi muncea mai departe. Astăzi avea voie să-l ajute pe Diego chiar la o sculptură. Cu grijă şi atenţie, el lucră lemnul fin. Diego îl privi interesat şi dădu din cap mulţumit.

   Acum apărură în atelier şi tânăra soţie a lui Diego, Elvira, şi fiica lor, Sonja.

   - Ţi-ai făcut bine treaba, îl lăudă Diego pe Ramon, când acesta îi prezentă lucrul gata.

   - Pentru aceasta, Ramon trebuie să primească o răsplată, ceru imediat Sonja.

   - Ai dreptate, spuse Diego. Ai vreo dorinţă, Ramon? Să-ţi plătesc o plată în plus?

   Ramon scutură din cap. Ochii lui priviră plini de dorinţă. Elvira se uită la el cu atenţie.

   - Spune ce ai pe inimă, îl încurajă ea.

   - Doresc aşa de mult să învăţ să citesc, murmură băiatul şi îşi lăsă privirea în jos.

   Elvira se gândi un moment.

   - Ai de două sau de trei ori pe săptămână timp, să rămâi la noi puţin după lucru?

   Ramon afirmă cu tărie.

   Elvira îi aruncă soţului ei o privire întrebătoare. El dădu din cap aprobator.

   - Se face. Poţi să rămâi când fac temele cu Sonja şi te învăţăm cititul!

   Ochii lui Ramon străluciră.

   - Mulţumesc!

   Diego şi soţia lui s-au ţinut de cuvânt. Deja în ziua următoare Ramon a primit un caiet de scris şi un creion. În abecedarul Sonjei a cunoscut primele litere. Ramon învăţa cu mare sârguinţă. Curând a putut să citească primele propoziţii. Diego i-a permis chiar şi în timpul lucrului să se uite în abecedar. Pentru aceasta Ramon a lucrat cu mai multă hărnicie, astfel încât tânărul tâmplar era foarte mulţumit de el.

   Şi în sfârşit, Ramon a ajuns ca să nu treacă după muncă pe lângă bibliotecă, ci să intre în ea! Lumina soarelui cădea pe rafturile ordonate cu cărţi. Ramon mergea de-a lungul lor, silabisea încet ce stătea pe cotorul cărţilor.

   În colţul pentru copii găsi în sfârşit ce căuta: o carte cu imagini şi istorisiri din Biblie. El puse cartea deschisă pe masă şi se aşeză. Ici-colo mai exista câte un cuvânt sau o expresie care îi făcea greutăţi. Dar Ramon putea înţelege în mare aproape tot. Se adânci în istorisirea despre Avraam, pe care o cunoştea numai din predica auzită duminica. Şi Ramon începu să viseze. Într-o zi va avea propria lui Biblie şi va putea citi în ea.

Informaţie pentru voi:

Oraşul mare bolivian El Alto se află la aprovimativ 4000 metri înălţime pe un platou al Anzilor, care este numit Altiplano, aproape de capitala La Paz.

El Alto este unul dintre cele mai sărace oraşe ale lumii. Aproximativ 80 de procente din populaţie sunt de origine indiană. 50 procente ale populaţiei nu au mai mult de 19 ani. Foarte mulţi locuitori nu ştiu nici să citească, nici să scrie, până la 88 procente din populaţie.

Dar în ultimul timp, lucrurile merg ceva mai bine în oraşul El Alto, despre aceasta dau mărturie o mică pătură mijlocie a populaţiei şi arhitectura colorată, veselă, care începe să ia locul străzilor gri.