Prieteni noi pentru Daria

   „Vii o dată, Liza? Totdeauna tândăleşti.“ Fratele mai mare al Lizei, Beniamin, se grăbea. Astăzi după-masă venea prietenul său Alin la el, pentru a merge cu bicicletele şi de aceea dorea să ajungă repede acasă. Dar trebuia să o aştepte pe Liza, care era cu trei ani mai mică decât el şi mergea în clasa a cincea. Mama lor era mai liniştită, dacă veneau împreună de la şcoală acasă.

   „Vin, a trebuit să mai vorbesc o dată cu Iulia, când ne întâlnim pentru proiectul nostru.“ Liza alergă spre fratele ei şi sări agitată de pe un picior pe altul. „Trebuie să strângem frunze şi să le cercetăm la micrsop şi apoi să desenăm ce am descoperit. La biologie.“

   Beniamin porni cu paşi mari alături de ea şi zâmbi uitându-se la sora lui mai mică. Era totdeauna plină de entuziasm şi îi molipsea pe toţi.

   Deodată Liza se opri în mijlocul propoziţiei şi rămase pe loc nemişcată.

   Beniamin se uită mirat la ea. „Ce este?“

   Liza arătă spre stânga. Acolo stăteau trei băieţi în faţa unei fetiţe care se uita temătoare. „Este Daria din clasa mea, iar băieţii sunt Teo, Marc şi Andi. Şi ei sunt cu mine în clasă. Ce fac acolo?“

   Teo era destul de mare şi puternic. El ţinea strâns de ghiozdanul Dariei şi râse de ea: „Tu nici măcar nu ştii corect limba.“ Ceilalţi băieţi râseră.

   „Hai cu mine, Liza!“ strigă Beniamin. Cei doi ieşiră din spatele tufişului şi se îndreptară spre grup. „Bună, Daria“, spuse Liza, „vrei să mergi cu noi? Avem aproape acelaşi drum. Bună, băieţi!“

   Teo lăsă de ghiozdan, iar Daria alergă spre Liza şi Beni. „Da, vin cu voi.“

   Cei trei trecură pe lângă băieţi şi aceştia se întoarseră încet şi dispărură în altă direcţie.

   După câţiva metri, Beniamin se opri. „Ce a fost acolo, Daria?“

   „Ah, ei mă necăjesc întruna, mă împing şi spun că familia mea este proastă, pentru că suntem aşa mulţi copii şi că purtăm haine comice şi...“

   Daria se lupta cu lacrimile. „Nu avem aşa mulţi bani, pentru că tatăl meu nu a primit încă un loc de muncă.“

   Liza îşi duse braţul în jurul Dariei. „Dacă vrei, poţi să lucrezi cu mine şi Iulia la proiectul nostru la biologie şi putem să mergem întotdeauna împreună la şcoală şi înapoi. Voi nu locuiţi foarte departe de noi. Poţi să ne aştepţi în faţa casei voastre, sau Beni?“ Ea se uită la fratele ei şi acesta aprobă. „Desigur. Dacă aceşti băieţi văd că ai prieteni, te vor lăsa în pace.“

   Daria zâmbi. „Mulţumesc, că sunteţi aşa de drăguţi.“

   Liza clipi din ochi către Beni. Ea ştia că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii. Şi aceasta avea valabilitate în mod deosebit pentru fete ca Daria, cărora le merge aşa de greu. Poate vor putea să o invite odată pe Daria la ora de copii pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu...