Copii bolnavi

„Să fii bolnav este ceva îngrozitor“, constată Sonia, în timp ce îşi azvârli ghiozdanul. Drumul ei spre şcoală trece pe lângă spital. De scurt timp a fost acolo. Primise chiar şi injecţii, pentru a deveni sănătoasă. Ea spune de asemenea că i-a fost foarte dor de sora ei geamănă, pentru că, până acum, cele două fete nu au fost niciodată despărţite. Era distractiv desigur şi cu ceilalţi copii. Dar nu putea să se joace afară. Da, a fost destul de rău!

Cât de bucuroşi ar trebui să fie toţi copiii care sunt sănătoşi! Cât de mulţumitori ar trebui să fie Domnului Isus!

Nu vreţi să vă rugaţi astăzi toţi în mod deosebit pentru copiii bolnavi, care ar dori să se joace afară ca şi voi?

* * *

La început, Beti a fost numai pentru câteva zile pentru control la spital. A vrut să facă acest lucru. I-a plăcut chiar că nu va trebui să meargă la şcoală pentru câteva zile, cu toate că nu mergea fără tragere de inimă acolo. A primit vizite de la prietenele ei, au râs împreună, dar apoi a fost necesară o operaţie – şi un tratament ulterior cu multe tablete zilnic. A fost rău! A trebuit să stea mult timp în spital. Dar Beti a observat, că şi în spital poţi să arăţi dragoste şi să faci bucurie. Avea voie să cânte cu flautul ei, avea voie să viziteze pe alţii. Când Beti a putut să meargă iarăşi sănătoasă acasă, s-a gândit cu plăcere la toate acestea. Ea a experimentat, că Mântuitorul poate dărui bucurie chiar şi în durere.

* * *

Lucian era de mult timp bolnav. Nu avea voie să meargă la şcoală. Nu avea voie să obosească. Totdeauna i se spunea: „Lucian, fii atent, gândeşte-te la sănătatea ta!“ Dar lui Lucian îi mergea totuşi bine, pentru că părinţii lui încercau să-i facă frumos timpul lung de boală. La început, prietenii lui de şcoală au venit adesea în vizită. Mai târziu au delăsat. Atunci Lucian a primit de la părinţii săi ca prieten de joacă un căţeluş. Acesta făcea multe năzbâtii vesele. Odată, când Lucian telefona, a halit toată prăjitura de pe farfurie. El nu a încetat nici chiar atunci când Lucian l-a certat. – Într-o zi călduroasă de vară, Lucian a mers cu părinţii lui la grădina zoologică. Ce bucuros a fost! Şi ce mulţumitor a fost că părinţii săi i-au făcut aşa multă bucurie. El I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru tata şi mama lui.

* * *

În urmă cu câteva săptămâni, copiii au învăţat versetul din Biblie: „Dumnezeu ne-a luminat inimile.“ Şi când este lumină în inimă, atunci aceasta se şi vede. Aşa este în orice caz la Florin. În fiecare dimineaţă, când mama lui merge la muncă, îl pune în cărucior. Pentru cărucior, el este de fapt prea mare. Dar Florin nu poate umbla. Astfel, mama îl duce la o familie. Acolo, el priveşte cum se joacă copiii. O rază de bucurie se vede pe faţa lui, ca şi când el ar fi dat gol sau ar fi prins mingea. Când în vacanţă cei mai mulţi copii sunt plecaţi, pentru Florin este linişte şi singurătate. Dar în curând, Florin va primi un loc la şcoală. Atunci va putea învăţa. Vrem să ne rugăm pentru Florin, ca şi mai departe să poată radia bucurie, în ciuda invalidităţii sale.

* * *

Copiii au râs când pisica alerga spre zid şi se lovea de el. De când căzuse de pe acoperiş nu mai vedea. Capul i se umflase foarte tare. - De neînţeles era şi faptul că copiii se bucurau când Gheorghiţă făcea prostii. Cu cât Gheorghiţă observa mai mult că copiii sunt atenţi la ce făcea, cu atât făcea mai multe prostii. S-a aşezat odată într-o baltă. Gheorghiţă se îmbolnăvi, avea adesea convulsii. Copiii nu ar fi trebuit să râdă.

Unul nu a râs niciodată de bolnavi. El i-a iubit în mod deosebit. A fost Isus. El i-a ajutat pe bolnavi când a fost aici pe pământ. Şi acum Se îngrijeşte de fiecare copil bolnav, de fiecare adult bolnav. Şi noi ar trebui să-i protejăm şi să-i ajutăm.