Urma

   Domnul Rotaru îl ascultă serios pe Manu. Apoi întoarce cu atenţie maşina şi porneşte înapoi.

   - Acolo sus! Am văzut pe cineva lângă maşină în tufiş! ţipă Izabela. Acum a plecat.

   Domnul Rotaru îi înmânează lui Timi, care stă în faţă lângă el, telefonul mobil din portieră.

   - Formează numărul de la poliţie.

   - Dar poate suntem pe o urmă greşită.

   - Nu face nimic. Mai bine o alarmă falsă decât un telefon în minus.

   - Ce să spun?

   - Spune-le numele meu şi explică-le că am văzut în legătură cu cursele animalelor omorâte un autovehicul şi o persoană suspectă pe drumul spre parcul de distracţii.

   Timi inspiră adânc, apoi formează repede numărul pe care i-l spune domnul Rotaru.

   - Va trimite poliţia o maşină de patrulă? întreabă Manu. Timi afirmă. Dar ce facem în acest timp?

   Domnul Rotaru trece cu maşina foarte încet pe lângă maşina combi roşie oprindu-se sub protecţia unui tufiş des.

   - Aşteptaţi-mă aici. Închide zăvorârea centrală, Timi, când sunt afară.

   - Fiţi atent, îl roagă Maia. Domnul Rotaru îi zâmbeşte.

   - Fără grijă! Apoi dispare în pădure. Nesfârşit de încet trec minutele.

   - Nu ar fi trebuit să-l lăsăm să meargă singur, spune Manu deznădăjduit. Dacă l-ar avea cu el pe Bruno! Izabela stă lângă el cu ochii închişi.

   - Te rogi? o întreabă Maia. Izabela afirmă.

   - Domnul Isus vede unde este domnul Rotaru. De ce n-a rămas aici şi să aştepte poliţia împreună cu noi? Alte minute trec.

   - Nu mai rezist, spune Manu. Trebuie să-l căutăm. Timi ezită încă un moment. Apoi deschide zăvorârea centrală şi copiii coboară din maşină.

   - Trebuie să rămânem cu toţii împreună! ordonă el. Încet!

   Pământul din pădure este umed de la ploaia din zilele trecute, de aceea se văd la început bine urmele domnului Rotaru. Dar apoi urma se termină într-un luminiş, de unde se desfac mai multe cărări presărate cu frunze de brad. Maia îl înghionteşte pe fratele ei. În acelaşi timp îşi duce degetul la buze. Acum observă şi ceilalţi cum o căprioară cu puiul ei tânăr trec peste cărare la marginea exterioară a luminişului şi dispar în pădure.

   - Pe aici înainte, şopteşte Manu. Drumul se deschide într-un luminiş larg aflat într-un crâng des. Un bărbat se târăşte în tufiş. Are o puşcă lungă în mână şi o întreaptă spre căprioara tânără, care paşte paşnică cu mama ei în luminiş.

   - Nuuuuu! ţipă Maia strident. La strigătul ei, căprioarele dispar fulgerător de repede în crângul ocrotitor. Bărbatul se întoarce şi se uită fix la copii ca la nişte duhuri, în timp ce ţine încă în mână puşca. Maia începe să plângă tare. Atunci, bărbatul îşi revine, lasă puşca jos, ridică mâinile şi spune aspru:

   - Doar nu-ţi fac nimic! Nu plânge! În acest moment se aud paşi repezi. Domnul Rotaru aleargă spre luminiş, urmat de doi poliţişti. Bărbatul ridică mâinile mai sus pentru a arăta că nu se opune. Domnul Rotaru îşi întinde pentru un moment mâinile în jurul tuturor celor patru copii. Arată puţin palid. Cei doi poliţişti îl iau pe bărbat în mijlocul lor. S-a făcut între timp aşa de întuneric în pădure, încât drumul deabia se mai vede. Cei trei bărbaţi urcă în maşina de poliţie, care este parcată la marginea pădurii lângă maşina combi roşie. Domnul Rotaru se întoarce tăcând cu copiii la maşina sa.

   - A fost o zi agitată, spune Manu.

   - Da, aşa este! Copiii urcă în maşină. Dar înainte ca domnul Rotaru să pornească maşina, împreunează mâinile peste volan şi se roagă: „Doamne Isuse, Îţi mulţumesc din inimă că ne-ai păzit în această situaţie periculoasă. Te rog ocupă-Te şi de acest om pe care tocmai l-a ridicat poliţia. Amin!” – „Amin!” murmură copiii.