A fost tata!

   George păşea agale prin piaţă. El dusese pentru mama lui o scrisoare la poştă şi dorea să mai zăbovească prin oraş. Seara erau multe de văzut în Amsterdam. Câteodată se certau oameni pe stradă, altă dată se putea auzi muzicanţi ambulanţi. Toate acestea i se păreau interesante lui George.

   Deodată tresări din gândurile lui. Văzu o maşină de poliţie cotind cu viteză mare în stradă. Aceasta opri în faţa cofetăriei. Ce se întâmplase? Din maşină au coborât patru poliţişti. Poate este un infractor periculos în cofetărie, gândi el. S-a dat la o parte, pentru că nu se ştie niciodată: poate acela vrea să scape şi atunci lucrurile se complică şi e periculos. După ce poliţiştii au intrat în cofetărie, s-au strâns din toate părţile mulţi oameni. Era senzaţional! Toţi doreau să afle despre ce e vorba.

   Puţin mai târziu s-a deschis uşa cofetăriei. Toţi îşi ţineau respiraţia.  George s-a ridicat pe vârfuri pentru a putea vedea totul mai bine. A apărut infractorul! Doi poliţişti duceau un om gârbovit. Lui George i s-a făcut milă de el. Omul părea să fie ascultător. Probabil nu era chiar atât de periculos. Omul a privit în jur numai câteva secunde, dar George l-a putut privi direct în faţă.

   În următorul moment, omul era în maşina poliţiei care a plecat în mare viteză. Mulţimea s-a împrăştiat, dar George a rămas în acelaşi loc de parcă a prins rădăcini. Era buimăcit. „Nu“, îşi spuse, „e imposibil, nu poate fi adevărat. Cred că m-am înşelat!“ Nu voia să creadă, dar simţea că totuşi e adevărat. Acel bărbat, acela era... acela... era... tatăl său. Dar tatăl său era plecat în străinătate! Totuşi, acel bărbat arăta exact cu bărbatul din fotografia de acasă, doar că acum era puţin mai bătrân şi mai slab. Pe tatăl său îl cunoştea numai din fotografie, deoarece acesta nu mai locuia de cinci ani împreună cu mama şi cu el. Oare a fost într-adevăr el? Dacă da, atunci de ce s-a întors la Amsterdam? Prin capul lui George treceau tot felul de întrebări şi de gânduri. S-a îndreptat în grabă spre casă.

   Acasă a căzut tremurând pe pat lângă mama lui căreia i-a istorisit totul.

   - Oare e adevărat, mamă? Oare nu m-am înşelat? întrebă  George stăruitor. Dacă e adevărat, dacă tata e acum la închisoare, atunci nici nu vreau să-l văd!

   George era mânios. Dorea să aibă un tată, dar nu unul care e închis. Inima lui era agitată. Mama îl privea gânditoare. La început, după ce a auzit cele relatate de George, s-a speriat foarte tare. Erau deja cinci ani de când a plecat soţul ei. În acel timp au fost multe greutăţi în familie şi la serviciu. Soţul ei nu a putut depăşi acele probleme şi a început să bea şi să se drogheze. Apoi, dintr-o dată, a dispărut. Mai târziu a aflat că făcea comerţ cu droguri şi că a fost prins de poliţie, dar a reuşit şi a fugit în străinătate. Acestea au fost ultimele veşti pe care le-a aflat despre el. Dar de ce s-a întors acum? Desigur, a ştiut că va fi prins şi că va trebui să-şi ispăşească pedeapsa.

   Privindu-l pe George, simţea cum o copleşeşte o pace adâncă. Deşi a fost un timp greu, a trăit totuşi şi ceva frumos, ceva prin care viaţa ei şi a lui a lui George s-a schimbat total. Ea a spus tot necazul ei Domnului Isus, iar El i-a dăruit odihnă. Aceasta i-a dat şi putere pentru a merge mai departe. Gândindu-se la aceste lucruri, s-a bucurat din nou. Domnul Isus i-a iertat aşa de mult!

   Au discutat mult împreună despre acel timp. Acum, mama a început să-i povestească din nou lui George despre Domnul Isus. Glasul ei răsuna duios.

   - Eu nu ştiu de ce s-a întors acum tata, dar cred că Domnul are o intenţie cu el. Poate îi putem spune şi lui ceva despre Domnul Isus, despre iertarea Mântuitorului care e valabilă şi pentru păcatele lui.

   George a tresărit.

   - Vrei să mergi la el în închisoare? Toţi aceşti ani nu ţi-a dat nicio veste despre el! Să-l vizităm acum?

   George era foarte mânios. Mama i-a spus:

   - Te înţeleg bine, George! Dar gândeşte-te cât de mult ne-a iertat nouă Domnul Isus! Nu trebuie oare să-l iertăm şi noi pe tata? Doresc mult, chiar dacă numai o dată, să-i spun despre Domnul Isus. Dacă apoi nu mai vrea să ne vadă, atunci pot să fiu cel puţin liniştită. Dar acum, când ştiu că este aproape, vreau să-l vizitez.

   Într-adevăr, cel care fusese arestat în cofetărie a fost tatăl lui George. El îşi ispăşea pedeapsa într-o închisoare din Amsterdam.

   Într-o după masă, George şi mama lui l-au vizitat. Această vizită nu a uitat-o George niciodată. Au fost conduşi la tatăl lui de un gardian. Înainte de a-i explica mama scopul vizitei, tatăl a început discuţia. Le-a povestit despre viaţa lui, despre tot ce făcuse, despre comerţul cu droguri, despre arestare, despre fuga în străinătate şi despre tot ceea ce făcuse acolo. Erau mai mult lucruri rele decât bune. Dar într-o zi a fost oprit din cursul vieţii lui stricate.

   - Într-o zi pe stradă m-a bătut pe umăr un bărbat şi mi-a spus: „Domnul meu, ştiţi că Domnul Isus vă iubeşte?“  - „Pe cine, pe mine?“ l-am întrebat eu. „Ştiţi ce am făcut eu? Cum să mă iubească Domnul Isus?“ Apoi i-am povestit unele lucruri din viaţa mea. Acel om mi-a spus: „Domnul Isus vă iubeşte, pentru că El a venit în lume să caute şi să mântuiască ce era pierdut.“ Aceste cuvinte m-au străpuns în inimă. Dacă Domnul Isus a venit în lume într-adevăr pentru aceasta, atunci mi-am spus că mai există speranţă şi pentru mine. Am discutat mult cu acel om. Mi-a dat şi o Biblie în care am început să citesc zilnic. Eram aşa de fericit că puteam aparţine Domnului Isus! După câteva săptămâni m-am hotărât să mă întorc la Amsterdam, pentru că tot timpul mă gândeam la voi. Am văzut cât necaz v-am făcut. Doream să vă vizitez măcar o dată, să-mi recunosc greşelile şi să vă cer iertare pentru tot ce am făcut, dar am fost recunoscut de cineva care a chemat poliţia. Aşa am ajuns aici.

   După această poveste lungă, tatăl s-a aşezat obosit pe scaun.

   - Vreţi să mă iertaţi? a întrebat  el încet.