Pe braţe puternice

   Era o seară rece, urâtă. Furtuna vâjâia cu zgomot în jurul caselor gri şi înalte. Neîncetat, ploaia biciuia pe asfaltul negru.

   Pe George aproape nu-l interesa vremea. Cu gulerul ridicat, cu mâinile adâncite în buzunarele paltonului, băiatul păşea fără teamă prin seara urâtă. Chiar fluiera un cântecel.

   Ajunse la nişte trepte înalte, care duceau de la oraşul de jos spre piaţa mare din oraşul de sus. Treptele şi împrejurimea lor erau luminate doar de lumina slabă a unei lămpi vechi. Peste tot era întuneric adânc.

   Deodată, George se opri. Încordat ascultă în noapte. Acolo! Iarăşi aceleaşi sunete! Foarte clar, George auzi foarte aproape de el un plânset tânguit şi apăsat. Curajos păşi într-acolo. Acolo văzu un băieţel, care se ghemuia fricos într-un colţ şi plângea încet, dar amarnic.

   George se aplecă spre micuţ:

   - De ce plângi aşa de tare?

   Speriat, copilul se uită în jurul lui, iar apoi începu să suspine:

   - Fratele meu mai mare şi sora mea au plecat de lângă mine, şi arătă cu degetul spre treptele înalte.

   - Atunci trebuie să alergăm repede după ei, spuse George, îl luă pe băiat imediat în braţe şi se grăbi cu el spre trepte. Şi în timp ce îl ducea pe micuţ în braţele sale puternice, două braţe mici se puseră în jurul gâtului lui George, şi el simţi un sărut pe obrazul său. Ce fericit a fost copilul străin, că a găsit un ajutor şi sprijin aşa de neaşteptat!

   Şi George se bucură şi Îi mulţumi lui Dumnezeu că a putut fi de folos.

   Copilul străin de la treptele înalte avea nevoie de cineva, care să-l ia şi să-l ducă cu siguranţă acasă. Dar tot aşa, şi noi avem nevoie de un Salvator şi Conducător, care să ne arate calea, care să ne accepte şi să ne ducă pe braţele Sale puternice în casa cerească a Tatălui.

   „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6).

   Nu vrei să te laşi şi tu găsit, salvat şi adus acasă de către Domnul Isus?

   Sau vrei să rămâi pentru totdeauna pierdut?