Harpa

   Într-o ramă din lemn de chiparos sau de santal se întindeau intestine de oaie. Mai demult instrumentul se numea „liră” sau „psalteriu”. Cu acesta se acompania cântatul în slujba pentru Dumnezeu. „Lăudaţi pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde!” (Psalm 33, versetul 2).

   Şi David a cântat la harpă. Prin fineţea sunetelor, harpa s-a deosebit de celelalte instrumente muzicale. Cu niciun alt instrument, cel care cânta nu putea să-şi transpună simţămintele sale ca prin harpă. Duhul rău a fost alungat de la Saul când David a cântat la harpă. „Şi, când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa şi cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat şi duhul cel rău pleca de la el” (1 Samuel 16, versetul 23).

   Babilonienii au fost foarte impresionaţi de „cântecele Sionului”. „Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări şi asupritorii noştri ne cereau bucurie zicând: «Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!»” (Psalm 137, versetele 1-3).

   Şi bătrânii din Apocalipsa 5 au harpe. Ei Îl laudă pe Isus, Mielul lui Dumnezeu, care a mântuit pe păcătoşi prin sângele Său.