Şi astăzi există
creştini, vârstnici şi tineri, care îşi ascund Biblia. Ei nu fac asta, pentru a
ascunde o comoară pe care să nu le-o răpească
nimeni, ci din cauza acelora care dispreţuiesc Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a
nu le da ocazia să-i dispreţuiască şi să-i batjocorească şi pe ei. Astfel de creştini nu ştiu,
desigur, ce bogăţie de valoare veşnică au ei în Biblie.
„Cerul şi
pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”
(Matei 24.35).
„Căci de oricine
se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el,
când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9.26).
Yamatachi ne
poate fi în acest sens un exemplu de fidelitate foarte mare. El era japonez,
L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul său şi L-a iubit din toată inima. Dar
l-a durut mult, când vederea i-a slăbit tot mai mult şi putea să citească în
Noul Testament, care i-a arătat calea spre fericire, doar cu foarte mari
eforturi. Niciun tipar nu îi era suficient de mare. Atunci a luat hotărârea
să-şi fabrice el un Noul Testament, cu litere foarte mari, aşa de mari, cum şi
le-a dorit el. A cumpărat un teanc mare de foi de hârtie şi a început să scrie.
A scris şi a scris, până când ultimele litere au fost pe hârtie într-un scris
mare. Şi la final a început să copieze cântările care se cântau acolo în
biserica creştină.
Când a mers
pentru prima oară cu Noul Testament al său pe drum spre biserică, radia de
bucurie. Legătura groasă de hârtie trebuia să o poarte în spinare. Mulţi copii
alergau după el şi îl batjocoreau. Dar omul în vârstă cu ochelarii săi mari şi
cu legătura în spinare mergea liniştit mai departe. Îl durea totuşi că comoara
lui era aşa de puţin preţuită, din care ar fi spus şi altora. Dar când şedea pe
locul lui şi îşi desfăcea povara sa preţioasă, nimeni nu era mai fericit decât
el. Atunci citea şi asculta cu mare atenţie.
Să fim şi noi
aşa de silitori şi fideli ca Yamatachi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu