VENIREA LUI MOISE

Tatăl lui Beni şi al Dinei se întoarse într-o seară cu soţia sa de la lucru, în timp ce copiii alergau în calea lor. Ei vorbeau împreună despre ceva ce se întâmplase în timp ce fuseseră la lucru. Erau obosiţi, iar Beni nu îndrăzni să-i întrebe despre ce era vorba. După ce ajunseră acasă şi cinară, tatăl se întoarse spre bătrân şi îl întrebă, dacă ştie ceva despre un copil care a fost găsit într-un coşuleţ de papură, ascuns în trestia de pe marginea râului, atunci când egiptenii încercau să omoare pe toţi băieţii evreilor.

- Desigur că ştiu, zise bunicul. Lucrul acesta s-a întâmplat acum patruzeci de ani. Îmi aduc bine aminte cum a fost. Copilul a fost găsit acolo de o prinţesă, care venise să se scalde în râu. Ea auzi un copilaş plângând şi trimise pe una dintre slujitoarele ei să vadă ce este. Slujitoarea aduse copilaşul în braţe în faţa prinţesei, care înţelese îndată că nu era egiptean, ci că trebuie să fie al unei evreice, care încercase să-l salveze de la moarte. A avut milă față de copil, gândindu-se că putea fi omorât, de aceea îl luă cu sine, îl duse acasă şi îl crescu ca pe propriul ei copil. Mă gândesc cu teamă ce i s-ar fi întâmplat, dacă s-ar fi aflat că este evreu şi dacă ar fi încercat să pună o vorbă bună pentru noi înaintea regelui. Poate că el va fi mântuitorul nostru şi ne va scoate din ţara aceasta, spre patria noastră, Canaan. Oare unde se află acum şi cu ce se ocupă?

- Am să-ţi spun ce s-a întâmplat astăzi, zise fiul său. În ultimele zile am văzut un străin umblând pe lângă locul unde facem cărămidă, vorbind când cu unul, când cu altul, dar prin apropierea mea n-a trecut.

- Eu, zise soţia lui, l-am văzut foarte de aproape; n-avea înfăţişarea unui egiptean, deşi era îmbrăcat ca ei. Atunci de la unul la altul se răspândi vorba că era unul dintre ai noştri, că era Moise, cel care ca copil fusese găsit de prinţesă în râu, aşa cum ne-ai povestit chiar acum.

- Din ceea ce am putut auzi de la un alt om, continuă fiul său, el era foarte supărat de ceea ce vedea, de felul cum suntem trataţi asemenea animalelor, fără să ni se permită să ne odihnim nici în timpul cel mai cald al zilei. A întrebat unde locuim şi ce hrană primim. Dar mult nu a putut sta de vorbă cu noi, fiindcă biciul supraveghetorilor începu să ne lovească fără milă. Cred că prezenţa lui nu le era pe plac celor ce ne supraveghează.

A doua zi nu veni, dar în cele următoare apăru din nou şi ne şopti destul de tare pentru a putea auzi cu urechile noastre: „Ziua eliberării voastre a sosit.“ Numai faptul că îl vedeam pe el în mijlocul nostru ne umplea de veselie. Dar când am auzit cuvintele acestea, l-am socotit ca aducătorul unei mari speranţe pentru noi. În timpul lucrului nu aveam voie să vorbim, dar seara, venind spre casă, ne întrebam unul pe altul, dacă cele auzite pot fi crezute şi dacă acest Moise va putea fi eliberatorul nostru.

Ieri a venit din nou. Într-un colţ al cărămidăriei văzu pe un egiptean bătând crunt pe unul dintre ai noştri. În faţa nedreptăţii ce vedea cu ochii săi, Moise îşi pierdu sângele rece şi, fiind un bărbat voinic, el se opri locului şi îl lovi pe egiptean. Dar îl lovi mai tare decât voise, aşa încât acesta se prăbuşi la pământ şi rămase în nesimţire. Moise îl omorâse. Cred că la început i-a fost frică, dar, fiindcă locul era retras şi nimeni nu văzuse cele întâmplate, făcu o groapă în nisip, ajutat de cel pe care îl scăpase, şi îl îngropă acolo. Desigur, tovarăşul, pe care îl salvase, s-a grăbit să ne povestească întâmplarea.

Astăzi, Moise veni iarăşi şi din nou se întâmplă ceva. Pe când făcea înconjurul cărămidăriei, văzu cum doi dintre ai noştri se certau între ei şi cred că în gândul lui şi-a zis: „Dacă vreţi să fiu conducătorul vostru, nu trebuie să se întâmple astfel de lucruri între voi, căci altfel niciodată nu vom putea ieşi din Egipt.“ De aceea se opri lângă ei şi încercând să-i împace zise: „Sunteți fraţi, nu trebuie să vă certaţi între voi.“ Dar evreul, care începuse cearta, era rău. El strigă cu voce tare, pentru a putea fi auzit şi de supraveghetori: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?“

Moise înţelese că toată întâmplarea de ieri era cunoscută de toţi. Nu mai zăbovi nici un moment, ci fugi, înainte de a putea fi oprit de egipteni. Din câte am auzit, se pare că a lăsat vorbă unuia dintre noi, că va trebui să părăsească îndată ţara. De aceea cred că acum este departe şi în afară de orice pericol. „Ziua eliberării voastre a sosit“, sunt cuvintele pe care ni le-a spus ieri, dar cred că ea va veni mult mai târziu. Poate că eliberarea ar fi putut fi chiar în timpul vieţii mele, dacă acest Moise n-ar fi fost prea iute la mânie.

- Acum, Beni, copilul meu, zise el după o pauză, vestea aceasta este rea pentru noi toţi, dar mai am o veste rea, care te priveşte numai pe tine. S-au sfârșit zilele tale de joacă împreună cu Dina. De mâine va trebui să vii cu mama ta şi cu mine la făcut cărămizi. Este drept că la început lucrul nu va fi aşa de greu. Va trebui să toci numai paie şi să le amesteci cu pământul. „Ziua eliberării a sosit“, a zis Moise. Dar pare să nu fie aşa, Beni, pentru tine şi pentru mine.

- Totuși, ziua eliberării va veni pentru poporul nostru, zise bătrânul încet. Eu nu voi trăi s-o văd, poate nici tu, fiul meu, dar ea va veni, sunt sigur, pentru Beni şi Dina.

Aceasta a fost ultima istorioară spusă de bătrân lui Beni şi Dina.