„Deci fiindcă suntem
socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru
Isus Hristos.“ Romani 5.1
Cine a fost Luther?
Cu această întrebare s-au preocupat
mulți oameni. Și aceasta dintr-un motiv bun: în acest an se sărbătoresc 500 de
ani de la Reformă, un eveniment care a schimbat Europa și toată lumea. Peste
tot se găsesc expoziții despre Martin Luther. Nu numai reprezentanții bisericii
dau interviuri despre Luther și mesajul său. Și noi vrem să ne amintim de
această persoană ca o unealtă în mâna lui Dumnezeu.
Teama lui Luther de pedeapsa lui Dumnezeu
Martin Luther s-a născut la 10
noiembrie 1483 în Eisleben (Saxonia). În anul 1505 a intrat în ordinul augustinian
din Erfurt. Ceea ce l-a determinat să facă acest pas a fost o furtună cu
fulgere și tunete; atunci, tânărul student la drept a promis de teamă că va deveni
călugăr. El a devenit mai întâi preot, apoi a urcat rapid pe diverse trepte
ierarhice ale ordinului și a profesat ca vice-superior al ordinului și ca
profesor de teologie la Universitatea nou înființată din Wittenberg.
Teama lui de pedeapsa lui Dumnezeu
pentru păcatele sale a devenit pentru el în acel timp tot mai apăsătoare. Ea
s-a finalizat cu întrebarea după un Dumnezeu îndurător.
Cum găsesc un Dumnezeu îndurător?
Luther a întrebat în marele său
necaz sufletesc: Cum procedează Dumnezeu, care este în același timp drept și
iubitor, cu păcatele mele? Ce face El și ce trebuie să fac eu, pentru ca El să
mi le ierte? Ore întregi, Luther mergea prin cămăruța sa încoace și încolo.
Spatele îi era sângerând și rănit de la loviturile de bici, pe care și le
provoca singur ca pedeapsă. El explica tulburarea sa astfel: „Dacă aș putea
crede că Dumnezeu nu este mânios pe mine, aș sta în cap de bucurie.“ El știa:
Dacă mor, ajung în fața lui Dumnezeu. Și atunci El mă va condamna! „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei
necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor“ (Romani
1.18).
Cum se poate așa ceva? „Dumnezeul
iubitor“ să fie mânios? Mânios pe credinciosul Luther? Mânios pe noi, oamenii?
A înțeles Luther ceva greșit? Despre aceste lucruri aproape nu se mai aude
astăzi nimic! Nu – temerile lui Luther nu erau nejustificate. Deja cu 1.500 de
ani în urmă, apostolul Ioan a scris: „Cine crede în
Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia
lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.36). Luther și noi toți suntem
păcătoși – noi nu am fost ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Sentința lui
Dumnezeu este: „Nu este nicio deosebire. Căci toți au
păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți,
fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus“
(Romani 3.22-24). Și în Psalmul 7.12 citim: „Dumnezeu
este un judecător drept.“ Aceasta este dilema: Dumnezeu ne iubește și nu
vrea să ne pedepsească. Dar El trebuie să ne pedepsească, altfel ar fi nedrept!
Și acum?
Înțelegerea lui Luther
Luther a înțeles: Dumnezeu L-a
trimis pe Fiul Său pe pământ, care a fost în același timp Om și a trăit o viață
desăvârșită, pentru a ne salva.
În fața porților Ierusalimului s-a
întâmplat ceva de neînțeles: Isus Hristos a fost judecat pe crucea de la
Golgota de Dumnezeu, luând locul meu pentru vina mea.
Mânia lui Dumnezeu L-a lovit fără menajamente
pe Cel nevinovat! El a suferit pedeapsa păcatului, moartea. Dar moartea nu a
putut să-L țină. După trei zile, El a înviat! Acum, El este iarăși în cer.
Luther a înțeles în credință: Isus a
purtat în locul meu pedeapsa pentru pacea mea. Acum este liberă calea spre
Dumnezeu! Și aceasta – doar din îndurare!
Acest eretic trebuie pus pe rug
Luther a protestat public în 1517 cu
cele „95 de teze“ împotriva vânzării de indulgențe, prin care se credea că credincioșii
erau absolviți de păcate: „Imediat ce banul sună în cutie, sufletul intră în
cer.“ Clerul a aruncat un ochi critic asupra lui. În parlamentul Reichului din
Worms, el trebuia să renunțe public la tezele sale și la alte scrieri critice
la adresa bisericii. Cu toate că Luther știa că îl amenința rugul, a dat
înaintea parlamentului Reichului răspunsul: „Deoarece conștiința mea este roabă
Cuvântului lui Dumnezeu, nu pot să retractez și nu voi retracta ceva (...)
Dumnezeu să mă ajute. Amin.“ Astfel, moartea lui Luther părea să fie definitivă.
Dar principele electoral, Frederic cel Înțelept, i-a venit în ajutor. El l-a
răpit pe Luther, pentru siguranța lui, la Wartburg. Acolo, Luther a tradus Noul
Testament în limba germană. Cartea veche și sfântă – în sfârșit înțeleasă în
limba de zi cu zi! Acum, și oamenii simpli puteau înțelege Vestea lui Dumnezeu.
Dumnezeu te iubește
Drag cititor, Dumnezeu așteaptă și
de la tine să recunoști că ești vinovat. El vrea ca tu să-ți recunoști înaintea
Lui păcatele tale (1 Ioan 1.9) și tot ce frământă de ani de zile conștiința ta.
El vrea ca tu să crezi că Isus a murit și pentru tine – dar și că a înviat și
trăiește. Doar prin Isus Hristos - „solus Hristos“, cum a spus Luther – ajungi
la împăcare cu Dumnezeu. Nu prin faptele tale bune (Efeseni 2.8-9)! Primește această
salvare prin Isus Hristos și atunci ai pace cu Dumnezeu. Dumnezeu devine Tatăl
tău, iar El nu-l va părăsi niciodată pe copilul Său! Ce ofertă minunată! Nu
vrei să-i încredințezi astăzi viața ta Lui, care a dat totul pentru tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu