miercuri

Convorbirea telefonică



   - Alo Adi, aici Tim.
   - Ce s-a întâmplat, de ce suni acum?
   - N-am putut să aștept. Trebuie să-ți povestesc imediat despre bucuria mea.
   - Ce fel de bucurie? Ai câștigat o călătorie?
   - Am câștigat mult mai mult, mai bine spus am primit totul în dar. M-am întors la Dumnezeu și am primit viață veșnică.
   - Ce ai făcut?
   - M-am întors la Dumnezeu.
   - Ce prostie! Tu nu ești păgân. Ei trebuie să se întoarcă la Dumnezeu.
   - Nu, Adi, fiecare trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. Numai cine Îi dă Domnului Isus inima și viața, este un copil al lui Dumnezeu și are viață veșnică. Toți ceilalți merg la judecată și sunt pierduți. Și tu!
   - Nu cred. Dar sper să devii iarăși normal. Salut Tim.
   - Salut Adi, mă rog pentru tine.

   - Bună, Tim, bine că te găsesc la telefon. După discuția noastră de ieri trebuie să-ți spun ceva important. Nu sunt păgân. M-am interesat cu exactitate. Am fost botezat ca bebeluș. Acum merg la biserică. Când voi fi mare, mă voi căsători și voi fi cununat la biserică. Cândva voi fi înmormântat. Deci, cred în Dumnezeu.
   - Crezi și în Domnul Isus?
   - Da, știu că El a trăit cândva pe pământ.
   - Nu, Adi, mă refer dacă crezi că El a mers la cruce pentru tine?
   - De ce pentru mine? Pe atunci nu am trăit.
   - Dar pentru păcatele tale, El a murit.
   - Eu nu sunt păcătos.
   - Ba da, Adi, toți oamenii sunt păcătoși.
   - Nu cred. Acum trebuie să închid.
   - Mă rog pentru tine, Adi.

   - Pot, vă rog, să vorbesc cu Adi? Aici este Tim.
   - Alo Tim, ce este?
   - Am vrut să aud cum îți mai merge.
   - Îmi merge rău. Trebuie să mă gândesc tot mereu la păcat. Nu am omorât pe nimeni. De furat, nu am furat niciodată. Nici măcar nu copiez la școală. Minciuna nu pot să o suport. Pentru ce sunt eu un păcătos? Mă enervezi mult și de aceea nu vreau să mai vorbesc cu tine.
   - Dar, Adi, dacă nu ești un păcătos, de ce reacționezi așa de supărat? Nu ai gândit sau nu ai spus niciodată ceva rău? Domnul Isus spune: cine se mânie pe fratele său, este un ucigaș. Poți citi aceasta în Matei 5, versetele 21 și 22. Cugetă la aceste cuvinte! Mă rog pentru tine.

   - Bună, Tim, bine că nu te-ai culcat. Eu nu pot dormi. Trebuie să mă gândesc la cuvintele din Biblie. Cât de adesea am vorbit rău despre fratele meu! Cât de adesea ne-am certat! Adesea am gândit rău despre învățătorul nostru. Mi-am dorit să se îmbolnăvească și să nu poată veni la școală. Acum nu mai pot veni niciodată la Dumnezeu. Sunt un ucigaș, iar aceștia nu ajung în cer.
   - Adi, nu trebuie să-ți fie teamă. De aceea a murit Domnul Isus la cruce. El a purtat toate păcatele noastre. Și ale tale, și ale mele. Tu trebuie doar să vii la El. El te iartă, pentru că așa ne spune Cuvântul Său. Citește 1 Ioan 1, versetul 9. Du-te acum în camera ta și spune-I Domnului Isus întreaga ta vină. Nu uita să-I mulțumești.
   - Mulțumesc, Tim, roagă-te pentru mine.

   - Bună, Tim, aici este Adi. Deabia am putut aștepta să se facă dimineață pentru a-ți spune vestea cea bună. Domnul Isus m-a primit și pe mine. Acum știu că toate păcatele mi-au fost iertate. Le-am spus și părinților mei.
   - Adi, ce mult mă bucur! Domnul Isus a ascultat rugăciunile mele. Acum și tu ești un copil al lui Dumnezeu. Citește în fiecare zi din Biblie și roagă-te. Așa recunoști voia lui Dumnezeu. Caută pe aceia care Îl iubesc pe Domnul Isus. Aveți, desigur, în orașul vostru o școală duminicală. Roagă-te ca Domnul Isus să-ți arate oamenii care Îi aparțin Lui. Hai să ne rugăm acum și să-I mulțumim Mântuitorului nostru înainte să închidem.
   - La telefon?
   - Da, de ce nu? Domnul Isus ne aude.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu