Domnul Gong era un creştin fericit. Deseori
vecinii săi necredincioşi îl auzeau pe el şi familia lui cântând spre slava lui
Dumnezeu cântări de laudă.
„Da”, spuneau ei, „el poate să cânte, îi
merge bine şi are tot ce îşi doreşte.”
Aproape tot aşa a vorbit satan cu mult timp înainte către Dumnezeu cu
privire la Iov: „Şi satan a răspuns Domnului: «Oare degeaba se teme Iov de
Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai
binecuvântat lucrul mânilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi
mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă»”
(Iov 1.9-10).
Încercarea a venit. Într-o zi Dumnezeu i-a
luat domnului Gong pe unul dintre copii la Sine în slavă.
Atunci oamenii au spus: „Acum au şi ei necaz
şi îngrijorări ca şi noi. În seara aceasta, cu siguranţă, nu vor mai cânta.”
Seara a sosit... iar familia Gong a cântat.
Familia Gong era adunată ca în fiecare seară pentru a citi Cuvântul lui
Dumnezeu şi pentru a se ruga împreună. Inimile lor erau pline de durere, totuşi cântau o cântare spre slava lui
Dumnezeu. Vecinii s-au mirat foarte mult. Au trebuit să vadă că copiii lui
Dumnezeu au o mare mângâiere, care se dovedeşte statornică în zile bune şi în
zile rele, în zile senine şi în zile întunecoase.
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl
Domnului nostru Isus Hristos,
Părintele îndurărilor şi Dumnezeul
oricărei mângâieri,
care ne mângâie în toate necazurile
noastre,
pentru ca, prin mângâierea cu care noi
înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu,
să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1.3-4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu