Cum miros?

   Miroşi cu nasul. Nasul, ca şi urechile şi ochii, este un organ de simţ. Este de asemenea în afara corpului, ca să poată culege mirosul lucrurilor. Ai un singur nas, dar el are două părţi numite nări. Sunt şi nervi care duc mirosul de la nas la creier. Aceşti nervi spun creierului despre mirosurile din lume. Dar nasul nu poate spune creierului despre mirosuri, dacă nu-l deschizi ca să pătrundă aerul. Dacă îţi ţii respiraţia, nu vei mirosi nimic.

   Unii oameni sunt atât de sensibili la miros, încât mirosul trandafirilor, al fânului nou cosit etc. le înroşesc ochii, nasul şi gâtul pe dinăuntru. Ei au ceea ce noi numim alergie.

   Ar fi mai uşor de trăit fără simţul mirosului decât fără văz sau auz, nu-i aşa? Dar mirosul îţi dă multă fericire de care altfel ai fi lipsit. Dacă n-ai mirosi, n-ai savura mâncarea aşa cum o facem noi, pentru că mâncărurile au miros plăcut, nu-i aşa? Nu-ţi place mirosul de cozonac sau de alte prăjituri ce se fac, mai ales la Crăciun? Dacă n-ai mirosi, ai fi lipsit de jumătate din frumuseţea trandafirilor şi liliecilor pe care Dumnezeu i-a făcut pentru tine.

   Uneori nasul îţi este un „păzitor sigur”. Dacă ar fi un foc în casă în timp ce dormi, mirosul tare de fum te-ar scula. Ori dacă ar fi prea mult gaz în bucătărie, nasul ţi-ar spune repede că ceva nu este în regulă. Nu există parte în trupul tău de care să nu ai nevoie.