marți

Să nu furi


   Un om bătrân se afla într-o închisoare, ca să ispăşească diferite contravenţii faţă de proprietatea privată – pentru a câta oară? El însuşi nu putea spune.
   - Dar de ce nu puteţi renunţa la furat? l-a întrebat duhovnicul închisorii venit în vizită.
   - O, domnule preot, a răspuns el, aceasta a devenit a doua mea natură, toată viaţa nu mă voi putea lăsa de furat.
   - Dar cum aţi ajuns la aşa ceva? a cercetat duhovnicul mai departe.
   - Tatăl meu este vinovat de aceasta, a povestit bărbatul. Într-o zi am venit acasă şi aveam un măr în buzunar, pe care l-am furat din coşul unei vânzătoare de la piaţa de fructe. Tatăl l-a observat şi m-a luat la întrebări, să afle cum am ajuns la măr. Deoarece noi nu aveam niciun pom, am încercat să mă scuz spunând că mi-a fost tare foame şi femeia avea multe mere de felul acesta.
   - A observat când l-ai luat? a întrebat tatăl mai departe.
   - Nu, am răspuns.
   - Atunci este totuna, a spus el şi a zâmbit şmechereşte. Însă eu am reţinut aceasta. „Să nu te prindă” a fost de atunci pentru mine o poruncă mai mare decât aceea: „Să nu furi”. Tot mai mult m-am exersat în arta furatului, furturi tot mai mari mi-au reuşit. Desigur: „Urciorul merge la fântână până se sparge”, şi acum închisoarea a devenit al doilea meu loc natal. Dar acum nu mă pot lăsa nicidecum de furat, chiar dacă m-ar ameninţa cu tăierea capului. Da, dacă tatăl meu mi-ar fi dat pedeapsa meritată la primul meu furt, atunci păcatul ar fi fost distrus în mine în primul lui germen, dar acum este prea târziu.”

   Te miri de aceasta? „Oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” şi numai Fiul lui Dumnezeu poate elibera dintr-o astfel de robie. (Ioan 8,34-36)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu