- Cum îi merge fiicei dumneavoastră? m-a
întrebat factorul poștal. Am fost foarte surprinsă:
- Bine, mulțumesc – dar de ce întrebați de
ea?
- Am să-i mulțumesc mult. Pot să vă
povestesc pe scurt?
- Pentru mai mult timp am distribuit poșta
în cartierul dumneavoastră. Drumul meu spre casă ducea pe lângă casa
dumneavoastră. Adeseori o auzeam pe fiica dumneavoastră cântând, când treceam
pe acolo. Mă bucuram mult. Aproape întotdeauna făceam o mică pauză în fața
casei dumneavoastră și mă așezam puțin pe gardul grădinii. Înțelegeam aproape
fiecare cuvânt. Cred că o cântare o cânta cu deosebită plăcere. Finalul era:
„Isus îi primește pe păcătoși!” Cu toate că nu eram încă un creștin și nu
fusesem niciodată la o slujbă religioasă, mă bucuram întotdeauna de melodie și
de text, iar cuvintele mă însoțeau zile întregi.
Totuși, ele nu atinseseră încă conștiința
mea. Dumnezeu nu mă interesa și nu vedeam niciun motiv să mă gândesc la
mântuirea sufletului meu. Eram în timpul acela tocmai în marele pericol să
ajung pe o cale greșită. Deseori seara nu eram acasă la familia mea, ci îmi
petreceam timpul liber cu prieteni foarte dubioși. Dar harul lui Dumnezeu m-a
păzit de lucruri rele, și aceasta prin fiica dumneavoastră.
Odată i-am spus soției mele despre micuța
dumneavoastră. Iar de atunci înainte mă întreba, când veneam de la slujbă, dacă
micuța a cântat. Și copilul meu, micuța noastră Raluca, mă ruga deseori: „Tată,
cântă-ne această cântare! Vreau să aud ce cântă fetița.”
Atunci le-am cântat alor mei acasă cântarea,
totuși doar prima strofă, pe care o aveam bine întipărită în memorie:
Isus îi primește pe păcătoși!
Soția mi-a spus: „Mi-ar plăcea să știu
întreaga cântare. Nu am putea primi o carte unde se află cântarea?”
Mi-am propus să fac rost cumva de o astfel
de carte. Dar nu aveam curaj să întreb pe cineva direct despre această cântare.
S-a întâmplat însă ceva pentru care mulțumesc lui Dumnezeu și astăzi. Am primit
concediul anual și am plecat la mare. Într-o zi, pe drumul de la plajă spre
casă am trecut pe lângă un cort misionar. Și ce am auzit acolo? Cântarea
noastră! Am rugat-o pe soția mea să se îndrepte cu fetița noastră spre locul de
găzduire. Eu însă am intrat în cort, mi-am căutat un loc liber și am ascultat
ce se cânta. Cineva mi-a înmânat o carte de cântări. Era deja deschisă și
astfel am putut să cânt împreună cu ceilalți toate strofele acestei cântări.
Găsisem ceea ce căutasem: o carte de cântări cu cântarea noastră. După ce s-a
terminat cântarea, m-am ridicat încet și am părăsit cortul. N-am așteptat
predica, ce a urmat cântării, ea nu mă interesa. Titlul cărții de cântări îl
memorasem bine, iar acum nu mai era greu să procur o astfel de carte.
Găsisem „cântarea noastră”. Ne-am bucurat de
acest lucru ca și copiii. Am învățat pe de rost curând toate strofele. Și alte
câteva cântări ale cărții ne-au plăcut, în mod deosebit acelea pe care le-am
auzit cântându-le fiica dumneavoastră. Și pe acelea le-am învățat pe de rost.
Dar „Isus îi primește pe păcătoși!” a rămas cântarea noastră preferată.
Apoi am căzut pe gânduri cu privire la
textul acestei cântări. Conștiința mea se trezise. Am recunoscut starea mea
înaintea lui Dumnezeu. M-am văzut în lumina Sa. Am văzut multele mele păcate,
întreaga mea vină mare, toată lipsa mea de putere – și am dat curs cuvintelor
cântării noastre: Am venit la Domnul Isus. Și am fost primit și mântuit. Acum
știu din proprie experiență: „Isus îi primește pe păcătoși!”
Doar câteva zile mai târziu, și soția mea
L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul și Domnul ei personal. Până astăzi nu
am regretat acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu