Corabia deșertului

   Amalia se joacă cu nepoatele și nepoții ei mici; ei ghicesc animale după descriere. Amalia și-a ales tocmai animalul ei preferat. Ea îl descrie astfel: aproape 2,5 m înălțime, 3 m lungime, patru picioare. – Până acum nu bănuiește nimeni despre ce animal vorbește ea. Apoi începe un dialog vioi.

   - Ce este special la animalul tău preferat?

   - Poate să scuipe bine: până la 3 m cu precizie, datorită buzei superioare despicate.

   - Aha, o lamă, spune Emilia. Amalia râde.

   - Ai văzut vreodată o lamă înaltă de doi metri și jumătate?

   - N-am văzut încă deloc o lamă, spune Emilia supărată.

   - Okay, vă mai dau câteva ponturi, spune Amalia împăciuitoare. Animalul meu de stepă poate să-și închidă nările, când este furtună de nisip. Poate duce o povară de 150 kg. Supraviețuiește fără hrană până la 30 de zile. Dacă îi este sete, poate să bea deodată 300 litri de apă în numai 10 minute.

   Acum toți știu despre ce vorbește Amalia: despre cămilă.

   - Și de ce este numită ea corabia deșertului? vrea să știe Vlad.

   - Pentru că cei care sunt purtați de cămilă sunt legănați. Cămilele se mișcă, spre deosebire de celelalte paricopitate (de exemplu caii și măgarii), schimbând între ele perechea de picioare din partea dreaptă cu perechea din partea stângă. Experții numesc aceasta pas în buiestru, spune Amalia.

   La sfârșit ea explică încă două particularități ale picioarelor cămilei.

   - Talpa bio, un strat cornos, protejează de arșița foarte mare. Și mersul extrem de mare împiedică să se afunde puternic în nisip. Totul este creat genial de către Dumnezeu-Creatorul, rezumă Amalia.

   - V-ați minunat și voi de ceva din natura lui Dumnezeu? întreabă ea pe ceilalți. Cu cât vă adânciți în amănunte, cu atât veți descoperi tot mai multe prilejuri de admirație.