Pierdut

   Irina, o tânără dintr-un mic oraș, a urcat cu micuța ei valiză în compartimentul unui tren accelerat. Curând a găsit un loc și s-a făcut comodă. În fața ei stăteau o soră medicală și un domn mai în vârstă, iar domnul a început o discuție cu Irina.

   - Așadar mergeți la oraș? a întrebat el cu amabilitate.

   - Da. Cred că o să găsesc vreun loc de muncă.

   - Și dacă îmi permiteți să vă întreb, cunoașteți în oraș vreo familie la care să locuiți până veți găsi ceva potrivit?

   - O, nu, nu este cazul. Îmi fac puține griji. O să găsesc eu ceva.

   - Nu considerați, a întrebat domnul în vârstă îngrijorat, că este imprudent din partea dumneavoastră să plecați de acasă fără o țintă precisă și fără niciun ajutor? L-ați rugat măcar pe Dumnezeu pentru ocrotire și călăuzire?

   - Eu – să mă rog? a întrebat distrată Irina, pentru ce?

   - Pentru că Dumnezeu trebuie și dorește să vă ocrotească. Există multe pericole pentru o tânără, cu precădere în orașele mari, unde multe fete sunt pe cont propriu și nu cunosc pe nimeni. Unele fete s-au distrus trupește și sufletește.

   Au mai discutat puțin, dar în curând au ajuns la ținta călătoriei și s-au despărțit.

   Au trecut aproape doi ani. Sora Ana, care ascultase discuția dintre domnul mai în vârstă și tânără, lucra într-unul din spitalele acelui mare oraș. În timp ce era ocupată pe secția ei și tocmai era adus un pat pentru o nouă pacientă, ușa secției a fost deschisă și pacienta așteptată a intrat. Părea să fie încă tânără, dar cum arăta! Trebuia să fie sprijinită de două sore medicale. Fața îi ardea de febră, iar părul îi atârna în șuvițe încâlcite peste ochi. Sănătatea ei părea să fie complet ruinată. Sora Ana a mers spre ea să o salute. Atunci s-au recunoscut reciproc: era Irina, acea tânără care călătorise cu ea în trenul accelerat! Ce priveliște tristă oferea ea acum! I-a întins sorei amândouă mâinile și a spus cu glas înăbușit:

   - Domnul din tren mi-a spus – el m-a atenționat! – sunt pierdută! – sunt pierdută!

   Cât de mult ar fi vrut sora Ana să o ajute! Dar era, într-adevăr, prea târziu. Irina și-a pierdut tocmai în aceeași seară cunoștința, iar două zile mai târziu a murit.