Decizia Corneliei

 

   „Unde sunt patinele mele?” Ilinca răscolește agitată în dulapul ei. „Anul trecut le aveam.”

   „Ilincaaaa, unde ești?” țipă prietenii ei prin toată casa. De cel puțin zece minute așteaptă în holul casei îmbrăcați în hanorace de diferite culori: albastru, roșu și verde, cu căciuli groase, fulare și mănuși cu un deget.

   Ușa camerei se deschide încet, doar o crăpătură, și apare fața zâmbitoare a Corneliei. „Ai nevoie de o busolă sau de ajutorul nostru? Sau să venim peste câteva zile?”

   „Afară!” strigă Ilinca și aruncă cu o pernă colorată în direcția ușii.

   După ce caută toți copiii, găsesc într-un final patinele – sus pe raftul de cărți sub un teanc de hârtii și caiete de școală vechi.

   „Să mergeți doar pe suprafețele permise de pompieri, ați înțeles?!” le spune cu fermitate tatăl Ilincăi.

   „Da, bineînțeles!” răspund ei.

   Ușa casei se trântește cu pocnet. Copiii pornesc alergând spre lacul înghețat.

   Stratul de gheață netedă ca oglinda formează un patinoar superb. După două-trei ore, patinoarul este aglomerat. Atunci, Cornelia concluzionează: „Este foarte plictisitor să te deplasezi permanent doar în cerc!”

   „Haideți, la câteva sute de metri de aici curge râul. După ce s-au topit, sloiurile de gheață de pe el au înghețat iarăși. Putem să mergem până acolo și să-l traversăm”, spune Mirel, „ar fi o aventură!”

   „Dar știi că părinții ne-au interzis. Și în plus – mie mi-e frică”, spune Cornelia.

   „Ah, nu fi fricoasă! Doar nu ne vede nimeni!” strigă Mirel și pornește din loc.

   Pornesc și ceilalți copii după el, pentru că nu vor să fie lași.

   După câteva minute ajung la râul înghețat. „Este interzisă intrarea pe suprafața înghețată! Pericol de moarte!” – La fiecare 200 de metri se află aceste indicatoare galbene cu scris negru.

   „Veniți, ne deplasăm doar în apropierea malului pe gheață. Acolo nu ni se poate întâmpla nimic!” strigă Mirel.

   Gheața geme și scârțâie sub noua greutate. Dar ține.

   Încet se înserează. Soarele a coborât spre apus și se vede roșu după copacii goi și înghețați. Frigul a devenit mai ascuțit.

   „Ilinca, eu trebuie să merg acasă. Uită-te la ceas cât este de târziu!” strigă Cornelia la prietena ei.

   „Așa-i”, răspunde Ilinca îngrozită, „trebuie să fiu în douăzeci de minute la cină. N-o să reușesc niciodată. Ce să le spun părinților de ce am ajuns așa de târziu acasă?”

   „Ah, putem să scurtăm drumul peste râul înghețat. Am văzut că gheața ține”, propune Mirel și aleargă spre celălalt mal.

   Se pare că gheața nici măcar nu observă povara nouă. Tiberiu, Ilinca și ultima Cornelia aleargă după el. Primii doi ajung de asemenea la mal. Corneliei îi mai lipsesc doar câțiva metri, când deodată aude sub ea un zgomot care parcă se transmite prin toată suprafața gheții.

   Și apoi – sub Cornelia gheața cedează. Frigul îi înconjoară gambele, șoldurile, umerii!

   „Ajutooor!”

   Ceilalți privesc înspăimântați la Cornelia. Doar capul i se mai vede din apa înghețată. Tiberiu înțelege imediat situația: Aici este vorba de viață și de moarte. „Chem acum ajutoare!” Cu degetele înghețate își scoate telefonul mobil din buzunar și îl sună pe tatăl lui.

   Tremurând, Cornelia reușește să-și împingă brațele înghețate deasupra gheții. Panica se citește în ochii ei. „Nu mai pot! Mâinile mele...”, plânge ea.

   Mirel este ca împietrit. „Este vina mea! Doar vina mea!” Aceste gânduri îi trec mereu prin cap.

   Corneliei îi este atât de frică! Ce se întâmplă cu ea dacă se îneacă în apa rece? Ea nu a vrut să aibă nimic a face cu Isus Hristos, cu toate că părinții ei i-au spus de când a fost mică despre El. Dacă moare acum, atunci... atunci ea este veșnic pierdută. Cornelia știa aceasta foarte bine!

   Minute fără sfârșit trec.

   „Mirel, Cornelia, Ilinca, Tiberiu! Unde sunteți?”

   „Aici, la stejarul cel bătrân”, strigă ei.

   Imediat apar și mașina de pompieri și ambulanța. Ei o recuperează din râu pe Cornelia aproape inconștientă în hainele ei pline cu apă rece ca gheața.

   Fata este învelită într-o pătură călduroasă. Prietenii ei speră să nu aibă o hipotermie gravă. Ambulanța o duce pe Cornelia la spital.

   A doua zi, copiii află că prietenei lor, Cornelia, îi merge bine, are însă o răceală puternică cu tuse. Tuturor le cade o piatră de pe inimă.

   „Mulțumim, Tată din cer”, se roagă părinții Corneliei. „Tu ești totdeauna cu noi și ne ajuți!”

   Și Cornelia? Dumnezeu îi vorbește în mod deosebit, în timp ce stă în pat pentru a se vindeca de răceală. Fără ajutor ar fi înghețat în râu! A fost atât de aproape de moarte... nu va uita niciodată acest eveniment. Ea știe că trebuie să se decidă pentru o viață cu Isus și să-I mărturisească Lui păcatele. Până acum a tot amânat. La doisprezece ani mai ai nesfârșit de mult timp înainte, nu-i așa? Uneori nu, se gândește Cornelia. Uneori...

   Mirel, Cornelia, Ilinca și Tiberiu au scăpat doar cu frica, dar au învățat ceva important pentru viața lor. Și niciunul dintre prietenii Corneliei nu mai este respingător atunci când părinții Corneliei le vorbesc despre Isus Hristos!