Mai alb decât zăpada

 

   Era iarnă și toată țara era acoperită cu un strat alb de zăpadă.

   Rosvita se afla pe drum spre o casă țărănească pentru a cumpăra de acolo lapte pentru mama ei. Cu vasul de lapte în mână, ea a ales drumul cel mai scurt de-a lungul câmpurilor ninse. La jumătatea drumului s-a oprit și a admirat peisajul frumos de iarnă. Cât de strălucitor de alb era totul în jurul ei! Tufișurile, pomii, poienele și casele, toate erau acoperite de zăpadă. Cât de curat se vedea totul!

   Atunci, Rosvita s-a gândit la ea, la inima ei și la tot ce locuia în ea. Cât de multe cuvinte rele spusese! De câte ori mințise! De ori fusese neascultătoare de părinții ei! De câte ori fusese invidie și gelozie în inima ei și de câte ori nu acționase greșit, chiar dacă știuse că nu este bine! A înțeles că inima ei era murdară – opusul priveliștii albe, curate, care o înconjura.

   Rosvita s-a întristat foarte mult la acest gând. Un timp a rămas în mijlocul câmpurilor întinse și albe și s-a gândit. Dar după aceea și-a amintit de un verset din Biblie, pe care l-a învățat la școala duminicală: „Spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada.”

   „Doamne Isuse, s-a rugat ea, spală-mă și pe mine cu sângele Tău scump!”

   A auzit Domnul Isus această rugăciune? Da, El a auzit-o și i-a răspuns imediat. Acolo, pe acel câmp, în mijlocul naturii ninse, Rosvita L-a găsit pe Domnul Isus ca Mâtuitor al ei, și astfel a avut loc marea schimbare a vieții ei. Ea și-a deschis inima Mântuitorului păcătoșilor, iar bucuria, pacea și mulțumirea au intrat în inima ei.

   Rosvita a știut atunci că Domnul Isus a ispășit vina ei și că ea este în ochii Lui mai albă decât zăpada.