marți

Împotrivirea la ispită

 

„Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, și păcatul, odată făptuit, aduce moartea.” (Iacov 1.14,15)

 

   În drum spre școală, Andreas se oprește în fața unui stand de fructe. O banană pare să-i zâmbească. Andreas se simte neobservat și, fără să stea prea mult pe gânduri, ia banana și o pune în buzunar.

   Vânzătorul a observat furtul băiatului. L-a prins de mână și i-a spus: „Sper că este prima dată când iei ceva ce nu-ți aparține. Și ar fi foarte bine pentru tine dacă ar fi și ultima dată!”


   În anii care au urmat, Andreas a trebuit să se gândească din când în când la această lecție. Iar când a devenit creștin și a citit Biblia cu regularitate, a putut, de asemenea, să înțeleagă mai bine cum funcționează ispita.

   În versetele de mai sus, apostolul Iacov descrie spirala răului: dorințele păcătoase pândesc în inimă. Apoi, atunci când vedem ceva care trezește dorința, suntem în pericol să cedăm impulsului și să facem un lucru greșit. Iar finalul acestei spirale este moartea și judecata lui Dumnezeu.

   Prin întoarcerea sa la Hristos, Andreas a primit iertarea păcatelor și o natură complet nouă, care iubește binele și respinge răul. Și totuși, vechile dorințe încă dormitează în inima lui. De aceea, Andrei se ține de cuvântul Domnului Isus: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă!” (Matei 26.41). El are nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a rezista ispitelor.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu