Salvat (Geneza 8)

 

Dumnezeu a spus cum trebuie să fie corabia în întregime, atât în ceea ce privește forma, cât și materialele folosite. El a stabilit planul și amenajarea ei, iar Noe a construit-o conform acestor instrucțiuni. Lungul timp de construcție a fost pentru el o încercare, o dovadă a credinței lui (Evrei 11.7).

În timpul judecății, Noe nu a fost tulburat de îndoieli. El nu s-a preocupat să verifice rezistența grinzilor sau etanșeitatea acoperișului. Arca era capabilă să țină apa la distanță! Noe era complet încrezător în siguranța ei, deoarece Dumnezeu era proiectantul și constructorul ei. Ea a rezistat. Ea a salvat pe toți cei aflați în ea în timpul judecății.

A venit ziua în care Dumnezeu a spus: „Ieși din corabie”. Noe a ieșit – ca moștenitor al dreptății. A pășit pe pământul reînnoit. Era salvat. A pășit pe pământul care nu mai era corupt ca înainte, ci curat în urma purificării prin judecată. Și pe acest pământ reînnoit, Noe a construit un altar Domnului și a adus jertfe de mulțumire. A făcut-o din recunoștință.

Astfel, în viața lui Noe se regăsesc ascultarea credinței și slujirea credinței. Altarul a fost construit acolo unde înainte domneau judecata și moartea. Corabia i-a purtat pe Noe și familia lui în siguranță peste apele judecății. Acestea l-au condus din „lumea veche” în „lumea nouă”, unde și-a ocupat locul de închinător.

Domnul Isus ne oferă siguranță deplină și nouă, celor care am venit la El, adevărata arcă a mântuirii. Mântuitorul Și-a dat viața sfântă și Și-a vărsat sângele scump pe Golgota pentru a ne aduce mântuirea. El, Cel neprihănit, a suferit pentru noi, cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu (1 Petru 3.18). Și noi ar trebui să moștenim dreptatea lui Dumnezeu. El este temelia mântuirii noastre veșnice (Ioan 3.16; Faptele Apostolilor 4.12; 1 Ioan 5.12). Prin El, și noi am devenit închinători, căutați de Tatăl, pentru a ne închina Lui în duh și în adevăr (Ioan 4.23). Ce chemare! Nu ar trebui să ne caracterizeze și pe noi ascultarea și recunoștința?

Ajutor pentru persoanele fără adăpost pe timp de iarnă – Cine împarte, încălzește inimi

 

   Afară bate un vânt rece. Copacii din fața școlii și-au pierdut de mult frunzele, iar chiciura strălucește ca niște cristale de zahăr pe ferestre. Tom își strânge mai bine jacheta călduroasă în jurul lui, în timp ce traversează curtea școlii împreună cu Anna. În drum spre sala de festivități, descoperă un afiș mare:

   „Acțiune de ajutorare pe timpul iernii: colectăm haine pentru persoanele fără adăpost – participă și tu!”

   „Uite, Anna!”, strigă Tom. „Aici se spune că cineva strânge jachete și haine groase!”

   Anna citește cu atenție. „Ca oamenii care sunt nevoiți să trăiască pe stradă să nu înghețe iarna.” Se uită gânditoare. „Este important. Și Isus ar ajuta.”

   În prima oră, profesoara vorbește cu clasa despre această acțiune. „Mulți oameni nu au nicio casă. Ei dorm pe bănci sau sub poduri, chiar și acum, iarna. Să fim miloși și să-i ajutăm.”

   Luca întreabă: „Milos – ce înseamnă mai exact?”

   „Înseamnă”, explică profesoara, „că avem compasiune pentru ceilalți. Că simțim compasiune când cineva suferă și vrem să facem ceva în acest sens.”

   Tom dă din cap. „Atunci vreau să ajut și eu. Mai am acasă vechea mea jachetă de iarnă.”

   Anna șoptește: „O aduc și pe a mea. Este încă în stare bună – doar că mi-a rămas puțin cam mică.”

   După ore, Tom și Anna scotocesc prin dulapurile lor.

   „Îmi plăcea foarte mult jacheta roșie”, spune Tom ezitant, ținând-o în mână. „Am alergat odată prin prima zăpadă cu ea.”

   Anna zâmbește. „Iar eu am văzut odată un curcubeu când am purtat jacheta mea, îți amintești? Când ne-am plimbat prin pădure cu bunica.”

   Amândoi tac. Jachetele spun povești. Dar apoi Tom spune hotărât: „Dacă cineva îngheață afară, este mai bine ca jacheta să fie folosită din nou.”

   Anna dă din cap și adaugă: „Cine împarte nu încălzește doar corpul, ci și inima”.

   A doua zi dimineață, își aduc jachetele la școală. În hol sunt câteva cutii mari. Anna își pune jacheta înăuntru, Tom o urmează. Emma observă acest lucru.

   „Nu v-a fost greu?”, întreabă ea.

   Anna răspunde: „Puțin, da. Dar am ceva la mine.” Scoate din rucsac micuța ei Biblie. Pe o pagină galbenă este marcat un verset. „Aici scrie: Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5.7).”

   Tom îi explică Emmei: „Isus a spus aceste cuvinte. El ne-a arătat cum să fim compătimitori și să împărțim din ceea ce avem. Ca în istorisirea despre samariteanul milostiv – el a ajutat un om rănit, deși toți ceilalți l-au lăsat pur și simplu acolo.”

   Emma pare gânditoare. „Cred că... o să aduc și eu ceva mâine. Poate o eșarfă de-a mea. Bunicii i-ar plăcea acest lucru.”

   Mai târziu, la prânz, cei patru stau împreună, ca de obicei. Luca spune: „Am pus în cutie și o căciulă și șosete groase.”

   Tom zâmbește. „Cutia noastră va fi cu siguranță plină până la refuz.”

   „Și poate și inimile celor care vor primi lucrurile”, spune Anna în șoaptă.

   În timp ce se îndreaptă spre casă, ninge ușor. Fulgi de zăpadă dansează ca niște pene în vânt. Și, deși este frig, copiii simt căldură în inimile lor. Pentru că știu că milostenia face lumea puțin mai luminoasă.

Pateul de ficat

 

   Un bărbat credincios de origine evreiască, crescut într-o familie ortodoxă strictă, povestea cu plăcere despre convertirea lui și începea întotdeauna astfel:

   „Mijlocul pentru convertirea mea a fost o felie cu pateu.”

   Când era băiat, a învățat meseria într-un sat vecin. Părinții nu i-au permis însă să locuiască la maistrul său, așa cum era obiceiul, pentru a nu mânca alimente necurate pentru evrei.

   Dar i-ar fi plăcut să guste pateul de ficat pe care ucenicii îl mâncau pe pâine în pauza de mic dejun, cu siguranță era foarte gustos, mirosea atât de bine.

   Pe măsură ce dorința lui pentru pateu devenea tot mai puternică, i-a convins pe părinții lui să-l lase să locuiască în casa maistrului: drumul era atât de lung și de greoi iarna, având în vedere că trebuia să ajungă acolo întotdeauna foarte devreme.

   După o lungă ezitare, părinții au acceptat în cele din urmă, iar el a locuit restul perioadei de ucenicie la maistrul său.

   Maistrul era un om credincios și temător de Dumnezeu. De trei ori pe zi, familia lui citea Cuvântul lui Dumnezeu și se ruga. Și de fiecare dată, maistrul își făcea timp să dea câteva indicații importante cu privire la ceea ce citea.

   După scurt timp, această obișnuință a dat roade și în inima ucenicului. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, el și-a recunoscut starea pierdută, s-a convertit la Dumnezeu și L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.

   „Astfel, Dumnezeu a folosit dorința mea pentru pateul de ficat pentru a mă conduce la Mântuitorul.”

Regăsit

 

Slăbită și cocoșată, bunica Gerlach stă în fotoliu. În ciuda acestui fapt, inima ei este fericită, căci știe că Dumnezeu o iubește și are grijă de ea. Dar astăzi, în mod neobișnuit, are o față tristă. Ce s-a întâmplat? Ca să aibă companie, acum câțiva ani și-a cumpărat doi peruși. Cele două păsări vioaie ciripesc și se joacă toată ziua, aducându-i multă bucurie. Dar ieri, una dintre ele a dispărut brusc. Fereastra trebuie să fi fost deschisă! Bunica Gerlach privește cu tristețe. Speră că nu s-a întâmplat nimic cu draga ei pasăre! Mai este în viață? Celuilalt peruș pare să-i fie foarte dor de prietenul său.

Din cauza vârstei sale, sărmana femeie nu poate face nimic. În afară de a se ruga! Ea se roagă mult. După-amiaza, prietena ei Luise vine în vizită. Bineînțeles, bunica Gerlach îi povestește imediat ce s-a întâmplat. Dar nici Luise nu știe ce să facă. Pasărea a dispărut cu siguranță. Cu toate acestea, ele se roagă – acum împreună – din nou foarte intens. În drum spre casă, Luise întâlnește doi bărbați. „...o pasăre frumoasă”, îl aude pe unul dintre bărbați spunând. „Era pe jumătate înfometată și a fost ușor de prins. Am pus-o în colivie acasă cu perușul meu. Poate își va reveni.”

Luise își ciulește urechile. Se oprește și îndrăznește să-i vorbească bărbatului. În câteva cuvinte, îi spune ce se întâmplase și întreabă dacă poate vedea animalul pe care îl găsise. „Desigur!”, răspunde bărbatul și o conduce în casa lui. Și într-adevăr: era perușul dispărut!

Vă puteți imagina bucuria bunicii Gerlach când Luise o aduce înapoi pe micuța fugară! Dumnezeu a condus totul, astfel încât perușul ei să fie salvat de bărbatul acela și ca Luise să-l întâlnească exact în momentul în care acesta vorbea despre pasăre!

Aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi (1 Petru 5.7).

Să cunoaștem noi prieteni mici (18)

 

Cum poți ajuta păsările în timpul iernii

Pe tot parcursul anului poți observa păsări în grădină sau în pădure. Păsările care rămân la noi tot anul se numesc păsări sedentare. Printre acestea se numără vrăbiile, mierlele, pițigoiul și multe alte specii de păsări.

În noiembrie, temperaturile scad de obicei semnificativ, uneori sub zero grade. Acum este momentul potrivit pentru a începe hrănirea de iarnă. Este important să nu începi prea devreme, pentru ca păsările migratoare să nu rămână prea mult timp la noi.

Pentru păsările sedentare, poți instala, de exemplu, o căsuță pentru hrană și poți agăța biluțe pentru pițigoi sau inele de alimentare. Hrana se administrează însă numai până la sfârșitul iernii, când păsările găsesc din nou hrană suficientă.

Fie că este pe pervazul ferestrei, pe balcon sau în grădină – poți hrăni păsările oriunde. Locul de hrănire trebuie să fie suficient de înalt, astfel încât pisicile să nu poată ajunge la el. Păsările preferă locurile de hrănire protejate și bine vizibile.

Poți să le hrănești cu semințe de floarea-soarelui, semințe de cânepă, fulgi de ovăz, semințe, fructe de pădure uscate, stafide și nuci. De asemenea, poți cumpăra hrană pentru păsări gata preparată.

Atenție: Nu hrăni păsările cu hrană mucegăită, condimentată sau sărată!

Minunează-te de creația lui Dumnezeu!

Cât de scumpă...

 

Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

Psalmul 36.8

În ceață

 În largul coastei canadiene era ceață densă. Abia se putea vedea în fața ochilor, darămite alte nave. Căpitanul navei Faitful stătea perplex pe punte. Nu mai văzuse niciodată o astfel de ceață. Continuarea călătoriei era exclusă, pentru că era mult prea periculoasă! Chiar atunci, un domn mai în vârstă s-a apropiat de el.

- Domnule căpitane, spuse el, trebuie să fiu mâine în Quebec.

- Este imposibil, răspunse căpitanul. Nu vedeți în ce ceață suntem prinși? Aceasta nu se va ridica prea curând!

- Dar sunt așteptat mâine în Quebec pentru a ține o predică evanghelistică. Cu siguranță, trebuie să existe o modalitate de a ajunge acolo la timp!

Căpitanul dădu din cap.

- Imposibil! Nu putem depăși această ceață!, răspunse el.

- Atunci haideți să mergem în cabina dumneavoastră și să ne rugăm.

Cu ezitare, căpitanul a fost de acord și au coborât scările. În cabina căpitanului, evanghelistul a prezentat întreaga situație dificilă înaintea lui Dumnezeu. El a încheiat cu cuvintele: „Doamne, nimic nu este imposibil pentru Tine. Tu poți risipi ceața în cinci minute. M-ai chemat să predic mâine în Quebec și, prin urmare, am încredere că voi fi acolo la timp. Amin.”

Căpitanul s-a simțit atunci obligat să se roage și el. Dar evanghelistul îl întrebă:

- Chiar credeți că rugăciunea va ajuta?”

Căpitanul răspunse:

- Nu chiar!

- Atunci mai bine nu vă rugați! În plus, sunt convins că Dumnezeu m-a ascultat deja. Vă rog, urcați pe punte și veți vedea că ceața s-a risipit.

„Cam nebun omul!”, se gândi căpitanul, dar a făcut așa cum i s-a spus. A urcat pe punte – și nu-și putea crede ochilor! Ceața dispăruse și soarele strălucea! Câteva ore mai târziu, Fatful a ajuns în portul Quebec – cu un căpitan care, prin această experiență, a găsit adevărata credință în Dumnezeu.

Doamne, Tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins: nimic nu este pra greu pentru Tine (Ieremia 32.17).

Cum să te rogi corect

 

„Tot ce este scris în Biblie este o prostie!”, afirmă din nou astăzi profesorul lui Fabian. Și aproape toată clasa râde când adaugă: „Doar copiii mici și bătrânele mai cred în Dumnezeu!” Fabian este cuprins de îndoială. Cine are dreptate: profesorul sau părinții lui, care cred în Domnul Isus? Și lui i-ar plăcea să creadă, dar...

Fabian stă gânditor în locul său preferat de la marginea pădurii și privește cerul. Dacă ar putea afla dacă Dumnezeu există cu adevărat! – În timp ce privește norii, deodată îi vine o idee. Se hotărăște să-L pună pe Dumnezeu la încercare. Închide ochii și spune: „Doamne, te rog, dacă exiști cu adevărat, să risipești imediat toți norii! Amin.” Ridică privirea cu nerăbdare – dar nu s-a întâmplat nimic. Norii au rămas unde erau. Morocănos, se îndreaptă spre casă. Deci, până la urmă, profesorul are dreptate! Acasă, mama îl cheamă în bucătărie. „Am cumpărat prea mult pește astăzi”, spune ea, „și m-am gândit că aș putea să-i fac o bucurie sărmanei văduve Weber. Te rog, du-i acest pește! Sper să-i placă.”

Fabian pornește la drum și ajunge repede la casa văduvei. „Bună ziua, doamnă Weber”, spune el, „mama v-a trimis acest pește.” Un zâmbet apare pe fața bătrânei. „O, ce Dumnezeu bun avem!”, exclamă ea. „În această dimineață L-am rugat, dacă este voia Lui, să-mi dea niște pește de mâncat. Îmi place atât de mult, dar este așa de scump. Și acum Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune și te-a trimis la mine!” Gânditor, Fabian se îndreaptă spre casă. Când ajunge acasă, aleargă în camera lui, cade pe genunchi și se roagă: „Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai arătat că exiști! Te rog să-mi ierți îndoielile!” Apoi Îi mărturisește lui Dumnezeu toate celelalte păcate pe care și le poate aminti.

Voi cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău... Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept (Iacov 4.3; 5.16).

Marșrutka

Cu siguranță, cunoști multe mijloace de transport, dar garantat nu ai auzit încă de „marșrutka”, nu-i așa? Este vorba despre un autobuz mic, cu aproximativ 12-16 locuri, care circulă în țările din Caucaz: Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Aceste microbuze circulă către anumite destinații, care sunt afișate pe parbriz. Dar nu circulă după un orar. Oamenii urcă în stația de pornire și, de fiecare dată când șoferul consideră că marșrutka este plină, pleacă. Primul pasager care urcă trebuie să aștepte până când urcă suficienți alți pasageri, iar ultimul are noroc, deoarece călătoria începe imediat.

Să presupunem că cineva ajunge în stație și vede că primele două persoane sunt deja în marșrutka. Ar fi înțelept din partea lui să meargă în oraș să-și cumpere o înghețată? Desigur că nu, pentru că între timp ar putea urca și alți pasageri, iar șoferul ar putea pleca. Atunci acea persoană ar trebui să aștepte până când vine o altă marșrutka, care merge la destinația dorită. Nu este plăcut, dar nici o catastrofă.

Există însă o „marșrutka” în care ar fi grav dacă nu ai mai putea urca, pentru că ar fi prea târziu. Acest „autobuz” are ca destinație „cerul” și sunt deja câțiva pasageri în el. Cel mai bun lucru este faptul că este gratuit, pentru că Isus Hristos a plătit deja biletul pentru tine pe cruce. Mai sunt locuri libere. Dar ar fi o mare greșeală să aștepți să urci.

Sigur ai auzit deja că Biblia îi îndeamnă pe toți oamenii: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 4.7). De aceea: cel mai bine este să urci astăzi – mărturisește înaintea lui Dumnezeu păcatele tale și crede că Domnul Isus a plătit pentru ele pe cruce. Atunci vei avea un bilet pentru cer!

Să cunoaștem noi prieteni mici (17)

 

Pisica

   Într-o zi umedă de noiembrie, Cristina și Sofia îl ajută pe bunicul Damian în grădină. Ele mătură frunzele și le duc la grămada de compost. Un stol de vrăbii s-a așezat la marginea grădinii, într-un tufiș care și-a pierdut aproape toate frunzele.

   Deodată, copiii observă o pisică foarte curioasă. Ea se apropie încet de stolul de vrăbii. Cristina și Sofia sunt îngrijorate.

   - Ce să facem, bunicule?, întreabă Sofia speriată.

   Bunicul Damian o liniștește:

   - Nu trebuie să facem nimic. Așteptați puțin!

   Vrăbiile au observat de mult pisica obraznică. Și cu un ciripit puternic, se adună în aer deasupra grădinii. Acum pisica ezită și pare puțin nesigură.

   - Se apără!, constată Cristina.

   Vrăbiile zboară în jurul pisicii, păstrând o distanță suficientă, fără să o scape din ochi. Copiii privesc fascinați. Nu durează mult până când pisica renunță și fuge.

   - Au reușit!, exclamă Sofia ușurată.

   - Da, Sofia, păsările sunt inteligente, spune bunicul Damian. Ele rămân unite și știu cum să se apere împreună.

Prietenii lui Isus țin unii la alții din dragoste!

Dumnezeu a închis ușa (Geneza 7)

 

A venit ziua când Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Intră în corabie!” Și Noe a intrat în corabie, el și familia lui, și câte o pereche din fiecare fel de animale. Apoi Dumnezeu Însuși a închis ușa în urma lor. Nimeni nu mai putea ieși și nimeni nu mai putea intra. Ușa a fost închisă, închisă pentru totdeauna.

Apoi a venit judecata. A plouat timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți într-o măsură fără precedent. Ce s-o fi întâmplat pe pământ în acel timp! Cât de mult trebuie să fi crescut frica și teroarea, lipsa de speranță și disperarea pe zi ce trecea! „Dacă am fi...!” Dar era prea târziu. Dumnezeu încuiase ușa.

Și în interiorul corăbiei? Acolo domnea pacea, încrederea și siguranța. Acolo era siguranță deplină – și o fereastră către cer: o vedere în sus către Dumnezeu, Judecătorul, care totuși a acționat cu bunătate și har față de cei dinăuntru.

Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre „înăuntru” și „afară” în mai multe locuri, inclusiv cu privire la noi astăzi. „Afară” sunt toți cei care nu L-au acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. „Înăuntru” sunt toți cei care au venit la El cu păcatele lor și au primit iertare și viață veșnică.

Cărui grup îi aparții?

Dumnezeu a închis ușa. Ușa harului se va închide și ea într-o zi. Aceasta se va întâmpla în curând. Atunci nu vei mai putea fi mântuit.

Dumnezeu a închis ușa. A venit judecata. Doar Noe a fost mântuit. El crezuse în Cuvântul lui Dumnezeu. Mișcat de frică, el construise arca.

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.

Faptele Apostolilor 4.12

Să cunoaștem noi prieteni mici (16)

Bunicul povestește mai departe

 

Bunicul Damian a continuat să le povestească Cristinei și Sofiei povestea lui Alex și a puilor:

Alex a fugit din casă și a văzut că micul coteț de găini arsese din temelii. Bunica lui venise după el.

„Acolo s-a ascuns găina bătrână”, a spus ea, arătând spre un colț. „Nu știu de ce nu a fugit pur și simplu.”

Dar ce se vede? Alex a făcut un pas mai aproape. Ceva se mișca! Da, acum îl vedea: un pui se târa afară din nișă. Mai întâi unul, apoi doi, apoi toți cinci.

„Uite, bunico!” a exclamat Alex, plin de bucurie.

„Ce dragoste de mamă!” a exclamat bunica. „Găina i-a adunat pe toți sub aripile ei când a simțit pericolul. De aceea nu a fugit. S-a sacrificat pentru a-și proteja puii.”

Cu grijă, a adunat puii și i-a dus înăuntru. „Aceasta îmi amintește de Isus”, i-a spus bunica lui Alex gânditoare în timp ce pregătea o cutie de pantofi pentru pui.

„De ce îți aduce aminte de Isus?” a întrebat Alex.

„Ei bine, Isus a murit pe cruce – dar nu în zadar. Așa cum găina și-a salvat puii, Isus, prin moartea Sa, a făcut posibil ca noi să fim mântuiți.”

„De ce am nevoie să fiu mântuit?” Bătrâna și-a pus mâna pe umărul nepotului ei.

„Trebuie să fim mântuiți de pedeapsa lui Dumnezeu. Noi o merităm pentru răul pe care fiecare dintre noi l-a făcut. Domnul Isus, care nu a făcut niciodată nimic greșit, a luat de bunăvoie pedeapsa noastră asupra Lui pe cruce. El a murit pentru noi, pentru că ne iubește atât de mult.

Dar Isus nu a rămas în mormânt. A treia zi a înviat. Acum Dumnezeu poate ierta tot răul tuturor celor care cred în Isus. Oricine aparține lui Isus va fi într-o zi cu Dumnezeu în cer pentru totdeauna.”

 

Isus vrea să te mântuiască!

Ora pentru copii

 

Cei mici sunt rugați să deseneze pe o foaie de hârtie cum își imaginează că este locuința lui Dumnezeu. Cei care îi supraveghează sunt nerăbdători să vadă ce va rezulta din creativitatea copiilor. După un timp, copiii își prezintă lucrările de artă. Firește, totul strălucește puternic și este viu colorat când vine vorba de locuința lui Dumnezeu. Dar... un băiat a desenat ceva care arată ca o grămadă de moloz. Locuiește Dumnezeu acolo? La ce s-a gândit? Băiatul explică: „Aceasta este o inimă frântă! Și acolo locuiește Dumnezeu!”

Adulții nu spun nimic, rămân pe gânduri. Băiatul are dreptate! Dumnezeu nu locuiește doar în cer, ci este foarte aproape de cei ale căror suflete sunt smerite și ale căror inimi sunt obosite.

Loial în orice timp: Creștini credincioși prigoniți (8)

 

Ce poți face tu

   Mulți creștini din alte țări sunt batjocoriți, excluși, persecutați sau chiar amenințați, pentru că cred în Isus. Și totuși, ei rămân tari în credința lor – cu puterea pe care Dumnezeu le-o dă.

   Poate te întrebi: „Ce pot face eu pentru ei?” – Poți face ceva: roagă-te pentru ei!

   Dumnezeu îți ascultă rugăciunile. Și El poate schimba inimile – așa cum a făcut cu Michael, Maryom sau Philip.

 

„Rugați-vă unii pentru alții!” (Iacov 5.16)

Loial în orice timp: Creștini credincioși prigoniți (7)

 

Părintele Douglas în Irak

Încurajare pentru refugiați

 

   Părintele Douglas a locuit o perioadă în Bagdad, capitala Irakului. Acolo, ca creștin, trăia în pericol permanent. A supraviețuit mai multor atentate – chiar și în timpul unei slujbe religioase a fost lovit de o grenadă! El spunea: „Am auzit-o zbârnâind – dar am cântat mai tare.”

   Odată, a fost răpit pe stradă și maltratat grav. „Nu sunt un erou”, a spus Douglas. „Chiar și luni mai târziu, mă trezeam din coșmaruri. Dar în acea perioadă grea, Dumnezeu a fost alături de mine.”

   Mai târziu, Douglas a fugit împreună cu alți creștini în nordul Irakului. Acolo s-a ocupat de oamenii care fugiseră de gruparea teroristă „Statul Islamic” – mulți dintre ei fiind creștini. El le-a înțeles suferința – pentru că și el a trecut prin multe. Și tocmai de aceea i-a putut mângâia și încuraja.

Loial în orice timp: Creștini credincioși prigoniți (6)

 

Lee în Coreea de Nord

O discuție cu consecințe

 

   Coreea de Nord este una dintre cele mai periculoase țări pentru creștini. Acolo este interzis să crezi în Isus sau chiar să vorbești despre El. Cine o face totuși, este pedepsit sever.

   La piață, un negustor i-a șoptit unui bărbat pe nume Lee: „Crede în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El te iubește și pe tine. Dacă mulți vor crede în El, poate că odată va fi lumină în țara noastră întunecată.”

   Însă un informator a auzit conversația și i-a trădat pe cei doi. Lee a fost arestat și trimis într-un temut lagăr de muncă. Acolo trebuia să muncească zi și noapte. Foamea, frigul și pedepsele caracterizau viața. Mulți mureau acolo.

   Lee a supraviețuit – la limită. Când a fost eliberat, bolnav și înfometat, a fugit în China. Acolo a aflat mai multe despre Isus și a ajuns la credință.

   Deși creștinii sunt persecutați în Coreea de Nord, există încă mulți credincioși în secret. Credința în Isus Hristos nu poate fi distrusă!

   Creștinii din Coreea de Nord spun mereu cât de recunoscători sunt că alți creștini se roagă pentru ei – roagă-te și tu!

Loial în orice timp: Creștini credincioși prigoniți (5)

 Philip în Sudanul de Sud

O lumina în închisoare

 

   Philip este originar din Sudanul de Sud. Acolo este multă suferință, deoarece în țara sa domnește războiul. Philip lucrează la o organizație umanitară. El ajută oamenii care sunt răniți sau au nevoie de medicamente. În acest context, el are contact și cu organizații creștine cu angajați din străinătate – iar acest lucru îi va fi fatal.

   Într-o zi, Philip a fost arestat și acuzat că este în colaborare cu creștinii. A fost închis într-o închisoare mică și urât mirositoare. Mulți ar fi disperat în acea situație. Dar Philip a rămas puternic în credință.

   În închisoare se aflau în special musulmani. Când unii dintre ei s-au îmbolnăvit din cauza mâncării stricate, Philip a avut grijă de ei. S-a rugat împreună cu ei – și ei s-au însănătoșit. Bărbații și-au dat seama că acest creștin avea intenții bune față de ei. Au devenit curioși și au vrut să afle mai multe despre credință.

   Când Philip a fost eliberat după nouă zile, își făcuse prieteni în închisoare. Unii dintre bărbați au început să creadă în Isus. Philip le-a adus speranță – chiar în închisoare.

 

   Dar tu? Ai vreun coleg de clasă care nu te place și îți arată aceasta? Atunci începe să te rogi pentru el!

Tot așa să lumineze și lumina voastră…

 

Tot așa să lumineze și lumina voastră…

Matei 5.16

Termometrul

 

   Acum câteva zile, poștașul a adus un mic pachet. Un prieten de-al nostru i-a trimis tatălui meu un termometru de cameră frumos de ziua lui. O idee bună!

   Am găsit curând un loc potrivit pentru el. După câteva zile, însă, am observat următorul lucru: coloana de mercur era întreruptă. Cum aș putea reconecta cele două părți?

   Am ținut termometrul în ambele mâini pentru a-i da din temperatura corpului meu. Și, curând, coloana de mercur a rămas fără goluri, conexiunea fiind restabilită.

 

   Dacă observăm că un alt credincios nu se mai bucură de părtășia cu Domnul Isus, că legătura practică a vieții, părtășia adevărată, autentică, este perturbată sau chiar întreruptă, atunci ar trebui să-l ajutăm mijlocind pentru el. Putem ajuta pe cineva numai într-un duh al unei iubiri calde și sincere. Domnul Isus dorește ca această părtășie practică cu El a celor ce Îi aparțin Lui să fie întotdeauna neîntreruptă. Dacă intervine ceva între El și noi, Domnul Isus Se străduiește să o restabilească. Și pentru aceasta Îi place să-i folosească pe cei din jurul nostru.

   Dacă vrem să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care încă nu-L cunosc pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor să-L găsească, atunci noi înșine trebuie să fim creștini integri, neîmpărțiți.

   Ești un "termometru bun" care oferă citiri precise? Se pot baza cei din jurul tău pe tine?

Să cunoaștem noi prieteni mici (15)

 

Găina și puii ei

 

- Bunicule?, se vaită Cristina. Nu este în cea mai bună dispoziție pentru că a plouat toată ziua și ea și Sofia nu pot merge pe afară.

- Stai să ghicesc! Bunicul zâmbește. Le toarnă un pahar de suc. Probabil vreți o poveste, nu-i așa?

- O, da!, răspund fetele la unison. Din fericire, bunicul Damian are întotdeauna o poveste pregătită. El povestește:

Alex avea 12 ani și își vizita bunicii în fiecare an în timpul vacanței de Paște. Bunicii aveau o fermă. Acolo erau întotdeauna multe de făcut: de hrănit vițeii, de muls vacile și de îngrijit pisicile.

Alex iubea cel mai mult găinile. O găină mai bătrână scosese pui cu o săptămână înainte: cinci puișori drăguți, cu pene pufoase și ciocuri mici. Se împleticeau în spatele mamei lor toată ziua. Cloșca nu-și pierdea niciodată puii din vedere. Era interesant de văzut cum mama își veghea micuții. Dacă unul dintre ei se îndepărta prea mult, găina îl aducea cu o împingere drăgăstoasă a ciocului.

Alex alerga în fiecare dimineață la coteț să vadă puii. Dar într-o dimineață, bunica lui părea tristă. I-a spus lui Alex: „S-a întâmplat ceva aseară.”

Alex a simțit din vocea ei că nu era un eveniment plăcut. Bunica a continuat: „Aseară a fost un incendiu la ferma noastră. Din fericire, focul a fost stins repede. Dar nu am putut salva cotețul de găini.”

„Și ce s-a întâmplat cu puii?”, a bâlbâit Alex. Bunica lui l-a mângâiat pe păr. Găinile ouătoare tinere au fost suficient de rapide ca să scape. Dar bătrâna găină cu puii ei nu a reușit!

Dumnezeu are grijă de tine!

 

Fă-ți o corabie (Geneza 6)

 

   Odată cu înmulțirea rapidă a rasei umane, a urmașilor lui Cain și Set, răutatea oamenilor și lipsa lor de evlavie au crescut. Erau oameni renumiți, cu o minte puternică și inventivi, aveau mult curaj antreprenorial și erau iscusiți meșteșugari. Dar le lipsea ascultarea de Dumnezeu.

   Pentru Dumnezeu, nu contează abilitățile, realizările sau faima unui om. Dumnezeu Se uită la inimă. Și El a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că gândurile inimii lui erau mereu îndreptate spre rău. Și I-a părut rău că l-a creat pe om. Dumnezeu a fost întristat până în adâncul inimii. Era ca durerea unui tată pentru un copil neascultător. Și a hotărât să-l distrugă de pe fața pământului pe omul pe care îl crease.

   Dar a existat cineva care – spre deosebire de toți contemporanii săi – a întrebat care este voia lui Dumnezeu. Acesta a fost Noe. Dumnezeu l-a numit drept și desăvârșit. Și acest Noe, împreună cu familia lui, a fost ales prin har pentru mântuire și pentru a fi făcut părtaș al tainelor lui Dumnezeu.

   Noe a trebuit să construiască arca. El a fost pus la încercare, căci construcția acesteia a durat multe decenii. Câte ispite, câte îndoieli, câtă batjocură și cât dispreț au trebuit să fie depășite! Dar Noe a construit. El a  construit în văzul întregii lumi. El a construit pe uscat. Noe a construit exact conform instrucțiunilor lui Dumnezeu. Și când a venit judecata, a fost în siguranță!

   Ce mărturie izbitoare a mâniei sfinte a lui Dumnezeu față de neascultarea omului și, în același timp, a milei Sale în salvarea lui Noe și, prin urmare, a neamului omenesc de la moarte și distrugere!

 

   Și astăzi, omenirea se află în fața unei judecăți mărețe, o judecată mult mai teribilă decât potopul din acea vreme (Romani 1.18; 2.4-6). Dumnezeu Se adresează în continuare omenirii prin Evanghelia Sa - inclusiv ție, pentru ca tu să fii adus în siguranță și să scapi de judecată. Încă este timp de har. De aceea, profită de ziua mântuirii și îngrijorează-te de mântuirea ta! Preocupă-te de mântuirea sufletului tău nemuritor! Vino la Isus! El este arca mântuirii. Numai în El se găsesc mântuirea și siguranța (Ioan 5.24).

 

"Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, mișcat de teamă, a pregătit o corabie ca să-și scape casa..." (Evrei 11.7).

 

Să cunoaștem noi prieteni mici (14)

 Plecarea rândunicilor

 

   În grădina bunicului se întâmplă mereu ceva. Pe tot parcursul anului, Cristina și Sofia au observat familia veselă de vrăbii din grădina bunicului. Dar acum, la sfârșitul lunii septembrie, se întâmplă ceva special.

   Cristina și Sofia stau cu bunicul pe terasă și privesc cum rândunicile se adună pe firele electrice.

   „Vă amintiți de cocorii pe care i-am văzut acum patru săptămâni?”, întreabă bunicul. Fetele dau din cap afirmativ. „Acum rândunicile se adună pentru lunga lor călătorie spre sud”, explică bunicul Damian cu un zâmbet.

   „Unde zboară mai exact?”, vrea să știe Sofia.

   Bunicul Damian răspunde: „Zboară în Africa, unde este cald și unde găsesc hrană suficientă. Migrația păsărilor este, într-adevăr, o invenție uimitoare a lui Dumnezeu, Creatorul. Păsările migratoare găsesc drumul corect chiar și noaptea sau pe vreme rea.”

   Cristina și Sofia ascultă cu interes, în timp ce rândunicile dispar pe cer.

   „O să ne fie dor de ele”, suspină Cristina.

   „Dar vor reveni la primăvară”, le consolează bunicul Damian. „Până atunci, mai avem multe alte păsări care rămân la noi peste iarnă. Pentru ele voi monta din nou căsuța cu mâncare, când păsările migratoare vor fi plecate toate și va fi și mai frig.”

Cel Atotputernic

 

   Numai Dumnezeu este cu adevărat atotputernic. Aceasta înseamnă că El poate să facă orice, oricând. El nu este limitat sau restricționat de nimic și de nimeni. Numai cei care cred în atotputernicia lui Dumnezeu vor putea înțelege Biblia. Iată câteva exemple:

   În șase zile, Dumnezeu a creat cerul și pământul, marea și tot ce se află în ele (Geneza 1).

   Dumnezeu a despicat Marea Roșie, ca un popor de milioane de oameni să poată trece prin ea. Apele au stat ca un baraj (Exod 14).

   Isus Hristos a umblat pe mare, pentru că a vrut acest lucru și i-a poruncit chiar unuia dintre ucenicii Săi să meargă spre El pe apă (Matei 14).

   Isus a înviat un om din morți, care murise cu patru zile înainte și care, deoarece începuse descompunerea, mirosea deja greu (Ioan 11).

   Toate minunile și evenimentele supranaturale despre care vorbește Biblia se bazează pe voia și puterea Celui Atotputernic.

 

Loial în orice timp: Creștini credincioși prigoniți (4)

 

Michael din Indonezia

Iertarea schimbă inimile

 

Michael locuiește în Indonezia, cea mai mare țară insulară din lume. Acolo, majoritatea oamenilor cred în islam. Michael a crescut inițial în religia etnică.

Dar, în adolescență, a auzit pentru prima dată de Isus Hristos – și viața lui s-a schimbat. A găsit pacea cu Dumnezeul Bibliei și a fost nespus de fericit: acum știe că este mântuit și că aparține lui Dumnezeu.

Pentru că dorește să împărtășească această veste bună cu alții, el le vorbește multor oameni despre Isus – inclusiv musulmanilor. Dar acest lucru este periculos în Indonezia. Și, într-adevăr, într-o zi, mai mulți bărbați au intrat în casa lui și l-au atacat cu cuțite. L-au rănit atât de grav, încât au crezut că este mort.

Dar Michael a supraviețuit. Și, deși ar fi avut toate motivele să fie furios, nu a depus plângere. În schimb, a făcut ceva uimitor:

El i-a iertat din toată inima pe cei care l-au atacat. Când bărbații s-au întors mai târziu, au rămas fără cuvinte. Nu înțelegeau cum cineva care a fost rănit atât de grav putea ierta. Michael a rămas în contact cu ei, iar unii dintre ei au început să creadă în Isus!

Michael spune: „Îi iubesc pe musulmani și plâng pentru ei. În fiecare zi mă rog ca mulți dintre ei să găsească mântuirea în Isus Hristos.” Ce exemplu minunat – dragoste în loc de ură, iertare în loc de răzbunare!

Și tu poți arăta, fără cuvinte, altora dragostea lui Dumnezeu, rămânând prietenos și iertând atunci când ești tratat rău.