sâmbătă

Iulie


La pământ și-apleacă grâul
pe ogoare spice pline.
În răcoarea apei limpezi
să te scalzi, e-așa de bine.

Minunat e ceru-albastru,
limpede e-ntreagă zarea,
Dumnezeu ne dăruiește
lumii-ntregi, îmbelșugarea.

Precum grâul bun și rodnic
dă la lume buna pâine,
bun la suflet totdeauna
fă să fiu și eu, Stăpâne.

Și precum senin e cerul
când fără de nori se ține,
tot așa curat fă-mi, Doamne,
sufletul și gându-n mine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu