Perele

   Victor era o oiţă a Bunului Păstor şi foarte îndrăgit de învăţătorul său. Pentru învăţătorul său şi soţia acestuia trebuia să facă unele mici comisioane în timpul orelor de curs. Lui Victor îi plăcea acest lucru, deoarece astfel mai scăpa de orele de curs adesea plictisitoare.

   Într-o zi, învăţătorul îl rugă să controleze cursele de şoareci din pivniţa şcolii. După ce întinse din nou cursele şi păşi spre ieşire, văzu câteva rafturi pline cu pere zemoase şi galbene ca aurul. Nu se putu abţine şi îşi umplu amândouă buzunarele de la pantaloni cu pere.

   Şi Victor intrase într-o cursă!

   Deodată se deschise uşa pivniţei, şi învăţătorul intră. Se uită la curse şi îl lăudă pe băiat. Pentru a-i face o bucurie, dori să-i dea câteva pere. Dar – buzunarele erau deja pline!

   La început, nici unul nu spuse nimic. O clipă, învăţătorul îl privi în ochi pe băiat. Ce aştepta? Victor tăcea.

   Apoi cei doi părăsiră pivniţa şi se duseră în clasă. Învăţătorul mai ţinea încă în mână perele. Le aşeză pe masă şi începu lecţia.

   Victor se uita mereu spre pere. Ce trebuia să facă? Să recunoască? Ce greu îi venea acest lucru!

   Ceilalţi copii plecaseră deja acasă, când Victor îi recunoscu învăţătorului său furtul. Învăţătorul îl iertă imediat.

„Dacă ne mărturisim păcatele, EL (Dumnezeu) este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele…“ (1 Ioan 1.9).