Ce faci acolo?

   Zur, zur, zur, roata olarului se învârte repede şi îşi cântă propriul ei cântec. Câte oale a format olarul pe roata sa? Nu le-a numărat, dar se bucură tot mereu de munca lui. Când ia un bulgăre de argilă în mână, are întotdeauna în minte o imagine cum va arăta cândva vasul. Şi atunci lucrează sârguincios, până poate pune în cuptor vasul făcut. El se bucură când reuşeşte să facă vasul aşa cum şi l-a imaginat.

   Olarul stă astăzi iarăşi la roata sa. Piciorul său apasă cu putere pedala, care pune în mişcare roata. În mijlocul roţii se află bulgărele de argilă. Cu mâinile umede, olarul începe să formeze argila. Tot mereu îşi pune mâinile în vasul cu apă care se află lângă el pe bancă, pentru ca argila să nu rămână lipită de mâinile lui. Roata se învârte repede, şi argila ia încet foarma pe care şi-a imaginat-o el. Prima dată trage de argilă în sus, apoi formează cu degetele sale marginile şi rotunjimile. Este foarte adâncit în munca lui.

   Atunci, deodată, vasul de argilă spune olarului: „De ce mă faci aşa? Aş dori să fiu altfel. Ar fi mai bine, dacă aş avea o altă formă. Nu poţi să mai schimbi?”

   Dezamăgit, olarul lasă mâinile în jos, piciorul său încetează să antreneze roata. Roata se opreşte, argila începe să se usuce, primeşte crăpături fine, care se măresc repede, iar argila devine nefolositoare. Vasul frumos, pe care şi l-a închipuit olarul, nu mai ia fiinţă.

   Dumnezeu a folosit în Cuvântul Său, Biblia, această imagine despre argila vorbitoare, pentru a ne explica ceva important. Dumnezeu ne-a făcut, El ne-a dat fiecăruia dintre noi corpul şi aptitudinile pe care le-a ales pentru noi. Dacă acum spunem, dacă aş fi altfel, dacă aş avea păr mai frumos sau o altă înfăţăşare, dacă aş putea socoti sau cânta mai bine, dacă aş fi ca prietenul meu sau ca prietena mea, atunci nu devenim niciodată aşa cum Dumnezeu doreşte să ne aibă.

   Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi un plan şi o activitate, de aceea ne-a făcut aşa cum suntem.