Nu totul

   Un băştinaş a venit la un misionar, pentru a-i istorisi că în ultimul timp are un sentiment neliniştitor. Misionarul s-a gândit că ceva nu este în regulă. De aceea a întrebat:

   - Poate ai făcut ceva, care îngreuiază conştiinţa ta?

   După puţină ezitare a venit răspunsul:

   - Am furat.

   - Şi ce ai furat? a vrut să ştie misionarul.

   - O sfoară mică, a explicat băştinaşul.

   - Atunci, a spus misioarul, du-te şi du înapoi sfoara, şi recunoaşte sincer că tu ai furat-o.

   Băştinaşul a promis că aşa va face şi şi-a luat rămas-bun. Dar după câteva zile a venit iarăşi, pentru că avea din nou ceva pe inimă.

   - Domnule, am făcut ce mi-ai spus, şi totuşi sentimentul neliniştitor îl mai am.

   Misionarul s-a gândit puţin, apoi l-a întrebat:

   - Poate nu mi-ai istorisit totul?

   - Nu, domnule... de sfoară mai era ceva legat.

   - Şi ce era legat?

   - O vacă, domnule.

   Aşa cum acest băştinaş s-a comportat faţă de misionar, aşa se comportă mulţi oameni faţă de Dumnezeu. Ei au dintr-un anumit motiv o conştiinţă îngreuiată, sunt nefericiţi şi de aceea vin la Dumnezeu. Este bine aşa. Dar ei Îi spun lui Dumnezeu doar adevărul pe jumătate. Şi atunci se plâng că nu au linişte în conştiinţele lor.

   Şi împăratul David a fost chinuit odată de conştiinţa sa. Mult timp nici nu a spus nimic despre aceasta. Dar apoi a recunoscut clar în faţa lui Dumnezeu şi a găsit iertare. El spunea:

   „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate... Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Şi tu ai iertat vina păcatului meu... Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea.“ (Psalm 32)

   Dumnezeu este bogat în îndurare.