„Nu v-a spus nimic Dumnezeu?“

   În timpul războiului de treizeci de ani, într-un orăşel german trăia o văduvă credincioasă, care avea un mic magazin de alimente. Ea vindea în mod deosebit păsat. Tocmai cumpărase iarăşi o provizie mai mare şi îşi dăduse aproape toţi banii pe păsat, când veni vestea că un general al împăratului Gustav Adolf din Suedia ar fi cu o oaste în marş spre oraş. Aceasta era pe de o parte o veste bună, căci suedezii veneau să-i ajute; dar văduva ştia din experienţă că atunci când soldaţii cereau locuinţă cu caracter provizoriu în oraş, toate alimentele existente erau confiscate. Atunci trebuia să dea şi ea provizia de păsat şi nu primea în schimb aproape nimic; ştia bine acest lucru. Ce se va alege de ea şi de fiul ei de zece ani? După ce a citit seara ca de obicei cu fiul ei un capitol din Cuvântul lui Dumnezeu, spuse îngrijorată:

   - Ce ne facem, Fritz, dacă vin soldaţii? Ne vor lua cu siguranţă tot păsatul; dacă nu ne ajută Domnul, este rău de tot!

   Fritz nu a ştiut ce să răspundă, dar cuvintele mamei i-au mers la inimă. El Îl cunoştea pe Domnul Isus ca Mântuitorul său şi pe Dumnezeu ca Tatăl său, iar înainte de culcare a îngenuncheat şi s-a rugat ca Dumnezeu să-i spună generalului străin că nu are voie să ia nimic din magazinul mamei. Apoi adormi fără griji, în timp ce mama s-a chinuit mult timp cu grijile ei negăsind somn.

   În dimineaţa următoare, aşa cum s-a temut mama, a apărut un ofiţer cu mai mulţi soldaţi în magazin şi a poruncit ca în termen de patru ore să se livreze toate alimentele la primărie.

   Văduva tăcu. Dar Fritz a mers la ofiţer, s-a uitat fix în ochii lui şi i-a spus:

   - Domnule general, nu v-a spus nimic Dumnezeu?

   Ofiţerul se uită la băiat la început puţin nedumerit, apoi râse batjocoritor şi spuse:

   - Ce vrei, micuţule – ce trebuia să-mi spună Dumnezeu?

   - Că nu aveţi voie să luaţi din acest magazin alimente, spuse Fritz.

  - Nu, spuse ofiţerul, şi deodată deveni foarte serios, aşa ceva nu mi-a spus Dumnezeu.

   O clipă, Fritz a rămas fără cuvinte, apoi îi veni un nou gând.

   - Nu sunteţi generalul? întrebă el.

   - Nu, nu sunt, răsună răspunsul.

   - Nu vreţi să mă duceţi la general?

   Ofiţerul, care el însuşi avea copii şi căruia îi plăcu felul deschis al băiatului, i-a făcut semn cu mâna mamei să rămână liniştită şi întrebă:

   - Ce vrei de la domnul general?

   - Să-l întreb ce v-am întrebat pe dumneavoastră, căci ştiu că Dumnezeu i-a vorbit.

   Toată situaţia îi făcea încet plăcere ofiţerului, şi curios ce va ieşi de aici, a hotărât:

   - Bine, dacă vrei să vorbeşti cu generalul, atunci pregăteşte-te, vin imediat înapoi şi te iau cu mine!

   Astfel, ofiţerul plecă. Mama era îngrozită de îndrăzneala fiului ei şi începu să plângă. Dar Fritz spuse convins:

   - Fii liniştită, mamă, şi nu plânge. Cu siguranţă, Dumnezeu i-a spus generalului.

   O oră mai târziu, Fritz se afla în sala primăriei, unde o întreagă mulţime de domni distinşi erau adunaţi: generalul însuşi şi o mulţime de alţi înalţi ofiţeri, primarul orăşelului şi mai mulţi domni de la primărie. Acum, lui Fritz i se făcu puţin teamă. Dar îi reveni curajul când printre cei prezenţi îl observă pe domnul preot Lange, pe care îl cunoştea bine.

   Ofiţerul, care îl aduse pe băiat la primărie, îi şopti ceva generalului, acesta îl cercetă pe micuţ din cap până în picioare şi întrebă apoi prietenos:

   - Cine eşti tu şi ce vrei?

   Fritz se uită la domnul înalt cu ochii săi albaştri fără spaimă şi răspunse:

   - Mă numesc Fritz Hetlieb şi doresc să ştiu dacă Dumnezeu nu v-a spus nimic...

   Generalul nu păru mai puţin mirat ca mai înainte ofiţerul său.

   - Ce trebuia să-mi spună Dumnezeu? întrebă el.

   - Că nu trebuie să luaţi păsatul din magazinul mamei mele. Pentru că mama este văduvă şi săracă şi nu are bani să cumpere alt păsat.

   - Nu, răspunse serios şi hotărât generalul după ce se gândi puţin, Dumnezeu nu mi-a spus aceasta.

    Fritz deveni foarte încurcat. Nu aşteptase acest răspuns. Dar acum şi-a luat încă o dată tot curajul şi repetă îndărătnic:

   - Este într-adevăr adevărat, domnule general? Într-adevăr nu v-a spus Dumnezeu nimic?

   Generalul deveni nerăbdător şi nu dorea să fie reţinut mult timp de la obligaţiile slujbei sale. Dar atunci păşi în faţă preotul Lange, răsfoi o clipă în Biblia lui, pe care o purta totdeauna la el, şi apoi spuse:

   - Ba da, domnule general, Dumnezeu v-a spus în adevăr ceva. Ascultaţi ce stă scris în Cuvântul Său: „Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mânia Mea se va aprinde, şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani“ (Exod 22.22-24).

   Generalul a ascultat cu capul plecat, dar Fritz strigă bucuros:

   - O, am ştiut exact, că Dumnezeu v-a spus ceva! Deci este totuşi adevărat!

   Atunci, generalul a pus mâna pe umărul lui şi a spus serios:

   - Trebuie să ascultăm de Dumnezeu, noi toţi. Mergi acasă, băiatul meu, şi linişteşte-o pe mama ta!

   Fritz nu aşteptă să i se spună de două ori. Cât îl ţinură picioarele, alergă repede spre casă şi strigă bucuros de departe mamei, care se uita îngrijorată după el:

   - O, mamă, Dumnezeu i-a spus într-adevăr generalului că nu are voie să ia nimic!