„Asta-i tot...”

   Într-o seară frumoasă de vară, un tată și fiica lui se uitau la întoarcerea turmei de oi. Inima tatălui era plină de durere și amărăciune, pentru că își pierduse de scurt timp soția.

   Cu multă hărnicie și cu mari eforturi a înaintat în viață și a obținut multe. Dar, din păcate, nu se gândise la veșnicie și uitase că omului îi este rânduit să moară o singură dată și după aceea urmează judecata. Doar prin moartea soției sale și-a adus aminte de vremelnicia oricărei fericiri pământești.

   Ana a putut ghici gândurile tatălui său; și inima ei era plină de durere din cauza pierderii mamei ei iubite. Dar ea avea o mângâiere puternică, ceea ce tatăl ei nu avea. Ana Îl cunoștea pe Dumnezeul oricărei mângâieri, care a pregătit în Cuvântul Său balsam pentru inima rănită, pentru toți care sunt mișcați de durere. Această mângâiere și această nădejde vie, care se găsesc doar în Domnul Isus, și le-a dorit Ana foarte mult pentru tatăl ei.

   Așa cum se uitau amândoi la oi, au observat că o oaie nu vroia să treacă prin ușă în țarcul oilor. Doar prin osteneala îndelungată și nerăbdătoare a păstorului a intrat și această oaie în țarcul oilor.

   Ana s-a gândit imediat la Ioan 10, versetul 9:

   „Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși și va găsi pășune.”

   Întorcându-se spre tatăl ei, i-a spus simplu:

   „Tată, asta-i tot ce trebuie să faci: să intri pe ușă.”

   Duhul lui Dumnezeu a putut acționa prin acest exemplu simplu la inima și conștiința tatălui. Tatăl s-a recunoascut în oaia împotrivitoare pe el însuși. Câtă osteneală Și-a dat Dumnezeu cu el până acum! Dar totul a fost fără rost. Deabia prin vorbirea serioasă a lui Dumnezeu a recunoscut dragostea lui Dumnezeu și străduințele Domnului Isus în lucrarea de la Golgota. După lupte interioare grele, a intrat binevoitor pe ușă – Domnul Isus – și o pace adâncă a cuprins de atunci inima lui rănită.

   Nu vrei și tu să intri prin această ușă?