SAMSON

În Betleem a devenit aproape un obicei, ca prietenii lui Isai să vină la el şi să discute despre noutăţile zilei. De cele mai multe ori, vorbeau despre holde, despre grâu, despre secerat, altă dată despre un mânz care tocmai atunci se născuse ori despre un miel furat de un leu, iar altă dată despre o ceartă în care se amesteca şi Isai,  încercând întotdeauna să-i împace pe cei certaţi.

Dar într-o seară, noutăţile au fost mai alarmante. Cineva venise după-amiază în Betleem, aducând vestea că filistenii, vechii lor duşmani, care trăiau în cetăţile din ţara de jos, dintre munţi şi mare, erau din nou pe picior de război, că în curând vor fi nevoiţi să se lupte şi că regele Saul îşi va chema îndată soldaţii la datorie, astfel că şi cei trei fii mai mari ai lui Isai vor trebui să se întoarcă la oaste.

Toţi au început să discute despre aceşti filisteni, despre răutatea lor, despre felul crud cum tratează prizonierii ce cad în mâinile lor şi despre zeii mândri şi teribili la care ei se închină.

Unul dintre bătrâni, care părea a fi mai mândru, a spus:

- Într-o vreme ca aceasta, am avea nevoie de un al doilea Samson. El ştia cum să se poarte cu filistenii. Ştia să-i facă să tremure şi-i plăcea să-şi bată joc de ei. Nu ştiu dacă acest rege Saul, pe care îl avem acum, va fi destul de tare să se lupte cu ei.

După ce oamenii au plecat de la Isai, David l-a întrebat cine a fost acest Samson, despre care vorbiseră toţi şi ce a făcut el.

- Mi se pare că nu ţi-am povestit niciodată despre el, a zis Isai. Credeam că voi băieţii cunoaşteţi viaţa lui. A murit de mult, dar deşi a făcut o mulţime de lucruri minunate, le-a făcut mai mult pentru sine, decât pentru poporul său, nu aşa cum făcuseră Barac şi Ghedeon. Numele lui a devenit aproape legendar şi se spune că a fost cel mai puternic om care a trăit vreodată. Desigur că dacă toate cele ce se spun despre el sunt adevărate, în zilele noastre nu cunosc pe nimeni care să poată face ceea ce a făcut Samson.

Sunt mai multe întâmplări care se povestesc despre el şi îţi voi povesti două dintre ele, una petrecută în tinereţea lui, iar cealaltă pe la sfârșitul vieţii sale.

Când a fost tânăr, Samson s-a îndrăgostit de una dintre fetele filistenilor, despre care am vorbit mai înainte şi, când vei auzi sfârșitul întâmplării, vei înţelege cum a ajuns Samson să-i urască pe filisteni. Fata era foarte frumoasă. Într-o zi, pe când mergea spre satul ei, într-un loc cu multe vii, i-a ieşit în cale un leu tânăr. Îţi poţi închipui ce puternic trebuie să fi fost Samson, căci în loc să fugă din calea lui, s-a aruncat asupra leului, i-a despicat fălcile şi l-a lăsat mort la marginea drumului. Câteva zile mai târziu, Samson mergea pe acelaşi drum şi a observat un lucru ciudat. Un roi de albine îşi făcuse fagurii, care erau plini de miere, în hoitul animalului. Samson a gustat din miere, dar nu a spus nimănui nimic.

A doua oară a mers spre satul fetei pe care o iubea, cu tatăl şi cu mama lui, pentru că avea de gând să facă un ospăţ mare în cinstea căsătoriei sale care urma să aibă loc în curând. În acest scop i-a invitat şi pe cei treizeci de prieteni filisteni să participe şi ei la ospăţ. Când au terminat cu masa, au început să spună tot felul de glume. Samson s-a oferit să le spună o ghicitoare. Dacă prietenii lui o vor ghici, el s-a învoit să le dea treizeci de rânduri de haine noi, iar dacă nu o vor ghici, aveau ei obligaţia să-i dea lui aceste haine. Prietenii s-au învoit. Aceasta era ghicitoarea:

„Din cel ce mănâncă, a ieşit ce se mănâncă, şi din cel tare, a ieşit dulceaţă.”

Tinerii filisteni şi-au dat toată silinţa, dar cu cât se gândeau mai mult, cu atât răspunsul le părea mai greu de dat, pentru că ei nu ştiau nimic despre povestea leului cu roiul de albine. În timp de şapte zile ei trebuiau să dea răspunsul şi încă nu-l aveau. În cele din urmă, s-au dus la logodnica lui Samson şi au ameninţat-o că, dacă nu va scoate răspunsul de la el, vor arde casa cu ea cu tot. Vezi deci, ce fel de oameni erau filistenii!

Mireasa lui Samson s-a înspăimântat şi cu lacrimi în ochi a insistat să-i spună întâmplarea cu leul şi cu albinele, promițând că o va păstra ca pe un secret. Samson s-a încrezut prosteşte, pentru că îndată ce a aflat răspunsul, ea a mers şi l-a spus tinerilor filisteni. Chiar în seara aceea se împlinea o săptămână, de aceea Samson i-a întrebat dacă au reuşit să dezlege ghicitoarea. Când ei răspunseră: „Ce e mai dulce decât mierea şi mai tare decât leul?”, el a înţeles că fusese trădat de către logodnică, astfel că s-a supărat foarte tare.

Deşi câștigaseră prinsoarea, prietenii totuşi nu au scăpat de el. lată ce a făcut: s-a dus şi a omorât treizeci de filisteni, le-a luat hainele şi le-a dus tinerilor prieteni. Dar aceasta nu i-a potolit de tot mânia şi s-a hotărât să facă altceva, care să-l răzbune pe deplin. În decurs de câteva zile, a reuşit să prindă trei sute de vulpi. Le-a legat una de alta cu cozile, iar între ele a aşezat câte o făclie. A aprins făcliile şi a dat drumul vulpilor peste lanurile coapte de grâu ale filistenilor, care au ars în întregime. Pe lângă toate acestea a renunţat şi la căsătoria cu fata filisteană. Dar de fapt nici n-ar fi avut cu cine să se căsătorească, fiindcă filistenii, ca răzbunare, o arseseră împreună cu tatăl ei, în casă, aşa încât ea nu a tras nici un folos din faptul că trădase secretul lui Samson.

Acum să-ţi spun întâmplarea de la sfârșitul vieţii lui Samson. Ar fi trebuit să-ţi spun de la început că, contrar obiceiului prietenilor săi, Samson purta părul lung şi el era convins că secretul puterii sale stătea în acel păr lung. În timpul acela, Samson s-a îndrăgostit de o altă femeie filisteană, a cărei nume era Dalila. Omorâse atâția oameni din neamul lor, încât filistenii voiau mereu să-l prindă, dar el era întotdeauna mai viclean decât ei. Totuşi, aceea care l-a trădat din nou, a fost iarăşi o femeie, şi de data aceasta a fost Dalila.

Filistenii au sfătuit-o să afle secretul puterii lui. Dalila l-a întrebat cu viclenie de unde îi vine puterea. La început a minţit-o, dar în cele din urmă, de frică să n-o piardă, i-a spus că puterea îi stătea în păr. În noaptea următoare, pe când el dormea, Dalila i-a tăiat părul, şi când Samson s-a deşteptat, a simţit deodată că şi-a pierdut puterea.

Oricare ar fi fost cauza, puterea sa uriaşă era pierdută, astfel că filistenii l-au prins, l-au legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare şi l-au făcut prizonier. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să-i orbească ochii, lăsându-l fără vedere pentru totdeauna. Apoi l-au pus să învârtă o roată mare de moară. Zi de zi, Samson îşi întrebuinţa puterea care îi mai rămăsese, întorcând roata grea.

Într-o zi, în oraş era o sărbătoare mare şi toată lumea striga, ca să fie adus Samson, omul care omorâse atâția filisteni, ca să joace în faţa lor şi ei să-şi bată joc de el, fără frică. Astfel, Samson a fost scos din închisoare şi adus într-o sală mare, care se folosea pentru jocuri publice. O parte a sălii era deschisă, aşa încât toată lumea îl putea vedea. Acoperişul clădirii se sprijinea pe doi stâlpi puternici. Înăuntru petreceau sute de domni şi doamne. Toate locurile erau ocupate. Samson a auzit strigătele şi urletele lor, atunci când îl văzuseră, pentru el însă totul era beznă, fiindcă era complet orb.

Cât ar fi dorit Samson să mai aibă o singură ocazie să-şi arate puterea şi să se răzbune pe duşmani. Simţea că muşchii i s-au întărit din nou şi că puterea cea mare era din nou în el. L-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute în clipa care ştia că va fi ultima din viaţa sa.

Spunând că este obosit, a cerut însoţitorului său să-i dezlege mâinile, deoarece era legat ca un animal sălbatic şi să-l lase să se odihnească între cei doi stâlpi care susţineau clădirea. I-a atins cu palmele şi încet şi-a petrecut braţele în jurul lor. Apoi şi-a adunat toată puterea şi s-a proptit cu forţă. Înainte ca lumea să observe ceva, stâlpii au început să se clătine, după cum se proptea când de unul, când de celălalt. În cele din urmă au cedat şi s-au rupt, iar acoperişul s-a prăbuşit cu mare zgomot peste ei.

Când norul de praf stârnit de prăbuşirea casei s-a aşezat, filistenii şi-au dat seama că nicio persoană din interiorul clădirii nu a scăpat cu viaţă, iar Samson murise împreună cu ei. El şi-a sacrificat viaţa, pentru ca să-şi poată omorî duşmanii. Reuşita i-a întrecut aşteptările, căci la moartea sa a omorât mai mulţi filisteni decât în toată viaţa.

Dacă noi, Davide, l-am uitat pe Samson şi tot ceea ce a făcut, să ştii că filistenii n-au uitat relele pe care le-a făcut el lor, deşi e mult de atunci. Acesta este un motiv în plus pentru care ei ne urăsc şi pentru care încearcă întotdeauna să pună stăpânire pe ţara noastră, aşa cum aud că fac acum, ca să ne alunge din casele noastre. Să ne ajute Dumnezeu să fim destul de tari, pentru ca să-i putem alunga şi de data aceasta când ne atacă.