Habacuc

   - Îl cunoști pe Habacuc? îl întreabă tata pe fiul său Lucian.

   - Habacuc? Lucian se gândește. Nu, n-am auzit niciodată de el.

   - El apare în Biblie și este considerat unul dintre profeții mici, explică tatăl.

   - A fost așa de mic ca un pitic?

   - O, nu, băiatul meu! Profeții mici sunt numiți așa, pentru că au scris cărți biblice mici și scurte.

   - A, asta era! Dar tati, ce este un profet?

   - Profeții sunt bărbați care au trăit cu Dumnezeu. Ei se rugau regulat și se încredeau în El și în timpuri grele. Și Dumnezeu a permis ca ei să știe anumite lucruri pe care intenționa El să facă. Ei transmiteau apoi poporului mesajele lui Dumnezeu și le scriau. Un astfel de profet a fost Habacuc. În a patra carte, numărând de la coadă la cap, a Vechiului Testament găsim ce a auzit el de la Dumnezeu și ce a transmis.

   Habacuc, profetul, a vorbit ore în şir, chiar multe zile și luni, cu Dumnezeu. Se ruga  mereu și Îi ducea înaintea Lui îngrijorările sale. A fost bine așa! Dar totuși, nu s-a făcut totul cum și-a dorit Habacuc. Unele lucruri rele au rămas neschimbate. Și de aceea L-a întrebat pe Dumnezeu: „Până când voi striga către Tine, Doamne? Pentru ce...?”

   Nu întrebăm și noi uneori pentru ce Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea așa cum ne-am gândit noi? Avem voie să întrebăm, dar trebuie să știm că Dumnezeu Se gândește întotdeauna la binele nostru. Biblia spune: „Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre.” Aceasta înseamnă că Dumnezeu știe mult mai bine decât noi ce este bine și folositor pentru noi. Și de aceea face uneori altfel decât ne dorim noi.

   „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul.” Habacuc 1.13

   - Ciudat, tată, spune Lucian, versetul de aici nu poate fi corect. Profetul Habacuc a spus ceva greșit lui Dumnezeu.

   - De ce, băiatul meu?

   - Tată, Dumnezeu poate vedea totul, și răul. Când mă cert sau sunt neascultător, El vede, nu-i așa?

   - Ai dreptate, Lucian. Și totuși, cuvintele lui Habacuc nu sunt greșite. Ar trebui să completăm propoziția pentru a explica: „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul fără să-l judeci și să-l pedepsești.”

   - Așa... Acum Lucian a înțeles.

   - Da, băiatul meu, pentru tot răul nostru pe care Dumnezeu nu-l poate trece cu vederea L-a pedepsit pe Fiul Său, Domnul Isus. Cine crede în El nu trebuie să mai poarte pedeapsa pentru rău, pentru că Domnul Isus a fost pedepsit pentru el.

   „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!” Habacuc 2.2

   Lucian a ascultat cu atenție.

   - Asta nu se poate, spune el, pe tablă se poate scrie numai cu cretă. Şi apoi o ştergi.

   - Aşa este, băiatul meu, dar tocmai pentru că mesajul lui Dumnezeu nu trebuia să se şteargă, Dumnezeu i-a poruncit lui Habacuc să zgârie totul cu un cuţit ascuţit sau cu un vârf de piatră pe table. Zgârieturile în tablă nu puteau fi şterse cu apă şi burete. Ele au rămas. În fiecare zi se putea citi cuvântul dat de Dumnezeu.

   Mesajul lui Dumnezeu îl găsim astăzi în Biblie. Conţinutul ei este aşa de important, încât trebuie să-l citim tot mereu. Sunt urmări grave dacă îl desconsiderăm. De aceea citim zilnic în Biblie.

   „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” Habacuc 3.18

   - Habacuc pare să fi fost un om vesel, spune Lucian.

   - De ce? întreabă tata.

   - Pentru că cine se bucură este vesel. Nu-i aşa?

   - Aşa este, băiatul meu! Poate spunem mai exact: Habacuc a fost un om fericit. El s-a bucurat şi a cântat.

   - De ce oare? a vrut să ştie Lucian.

   - Băiatul meu, de fapt el o ducea greu. Poporul nu a ascultat mesajul pe care Dumnezeu i l-a transmis. Şi Habacuc era singur. Totuşi s-a bucurat, pentru că în toate greutăţile se putea baza pe Dumnezeul său. Habacuc se ţinea în orice situaţie strâns de Dumnezeu.

   Ascultând această explicaţie, Lucian şi-a amintit de şcoală. Nu stătea adeseori acolo şi el singur? Da! Şi totuşi era bucuros să-L cunoască pe Dumnezeu şi să-L urmeze pe Domnul Isus.