„Dacă aș fi știut...”

   Întâmplarea s-a petrecut în Scoția. O doamnă îmbrăcată subțire de vară a fost surprinsă pe neașteptate de o ploaie torențială. A reușit în ultimul moment să se adăpostească la o casă țărănească din apropiere.

   - Bună ziua, doamnă dragă, vedeți – m-a surprins ploaia. Ați fi așa de amabilă să-mi împrumutați o umbrelă, ca să ajung cât de cât uscată acasă?

   Țărancei nu i-a convenit acest lucru și a studiat-o cu suspiciune pe vizitatoare. S-a gândit la frumoasa ei umbrelă de ploaie, cea din mătase, care fusese așa de scumpă. Nu, mai bine nu... Astfel a adus repede vechea ei umbrelă, care era deja îndoită și avea și câteva găuri.

   Doamna străină i-a mulțumit și a plecat.

   În ziua următoare, țăranca l-a văzut pe un servitor în livreaua regească venind spre casa ei. El adusese umbrela înapoi și a spus:

   - Regina vă mulțumește.

   - O, ce șoc, a exclamat țăranca, a fost... a fost așadar maiestatea Sa, regina, această doamnă care a împrumutat ieri umbrela mea?

   - Maiestatea Sa, regina în persoană, a confirmat servitorul.

   - Dacă mi-ar fi spus imediat la început...

   - De ce?

   - Pentru că... pentru că... ah, dacă aș fi știut! I-aș fi dat umbrela mea nouă – da, tot ce și-ar fi dorit i-aș fi dat!

   Această doamnă fusese, într-adevăr, regina Victoria care petrecea în fiecare an câteva săptămâni în Scoția la castelul ei Balmoral și unde trăia foarte simplu și modest.

   O maiestate regească mult mai nobilă – Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – a fost aici pe pământ, de bunăvoie și în umilire desăvârșită. Biblia spune despre El:

   „N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă ... Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți” (Isaia 53, versetele 2 și 5).

Care este atitudinea noastră față de El?

Ce Îi dăm noi Lui?

Ce ne-a mai rămas pentru El?