„Iepure fricos, iepure fricos!” Băieții
strigă iarăși aceste cuvinte îngrozitoare în spatele Bertei. Ar fi dorit să-și
astupe urechile, dar atunci ceilalți ar striga mai tare și ar râde.
Bertei îi apar lacrimi în ochi. „Înainte,
numai înainte, ca să scap de aici”, se gândește ea și începe să alerge. Foarte
grăbită, Berta ajunge puțin mai târziu acasă și închide ușa.
- Bună, mama! strigă ea și dispare repede în
baie pentru a-și spăla fața. Mama ei nu trebuie să vadă că a plâns. Mai aruncă
o privire în oglindă și după aceea Berta merge în cameră.
Mama ei stă ca de obicei în fotoliu.
- Te-ai grăbit iarăși, draga mea? Cu aceste
cuvinte o trage pe Berta spre ea și îi dă un sărut pe frunte.
- Cum îți merge astăzi? întreabă Berta, ca
să nu trebuiască să răspundă întrebării mamei ei.
- Nu prea bine, răspunde ea. Am iarăși dureri
îngrozitoare, încât de-abia mă pot mișca. Aș fi bucuroasă, dacă te-ai duce și
astăzi după Horațiu.
- Desigur, spune imediat Berta. Ce bine că
poate rămâne întotdeauna la familia Siceanu până ajung eu acasă!
- Așa este, ce bine că o avem pe Dina! Dar
totuși adeseori mă întristează faptul că trebuie să-l dau pe Horațiu unei alte
mame, pentru că eu nu pot să am grijă de el. Dar cât de bucuroasă sunt că o am
pe mica mea luptătoare curajoasă, care îmi este alături tot timpul!
La aceste cuvinte ale mamei, Berta fuge
repede din cameră, pentru că lacrimile vreau să apară iarăși în ochii ei.
Curajoasă nu era deloc, dacă ceilalți au strigat iarăși după ea „iepure fricos”.
Berta pune mâncarea de prânz în cuptor, după
aceea își ia repede jacheta și spune:
- Fug repede să-l aduc pe Horațiu!
Când ajunge în drum îi vede acolo, la colțul
străzii, pe Timi și pe ceilalți băieți din clasă. Cu siguranță, nu au ajuns
încă acasă. De ce trebuie să treacă iarăși pe lângă ei?
Băieții au observat-o deja pe Berta.
„Uite-o pe fetița mamei!”
„Cu siguranță că s-a plâns mamei!”
„Iepure fricos, fetița mamei, plângăcioaso!”
Ei strigă și alte cuvinte urâte și rele în urma ei.
Berta urăște așa de mult aceste cuvinte. Din
fericire, nu mai este departe până la familia Siceanu. Dar cuvintele urâte îi
răsună încă în urechi și după ce băieții au plecat.
Dina Siceanu deschide imediat și o invită
amabilă pe Berta să intre. Horațiu tocmai începuse un puzzle pe care dorea să-l
termine.
- Putem să mai vorbim puțin împreună, spune
Dina.
- De fapt, nu am foarte mult timp, spune
Berta. Mamei nu îi merge bine nici astăzi, de aceea în după-masa aceasta voi
avea, cu siguranță, câte ceva de făcut.
Dina Siceanu o ia pe Berta în brațe și îi
spune:
- Tu ești o fată vitează, curajoasă. Ce ar
face mama ta fără tine?
Berta se uită la ea cu ochii mari.
-
Curajoasă, spuneți? Astăzi la școală iarăși am fost insultată îngrozitor. Tot
timpul strigă după mine „iepure fricos” și „fetița mamei”. Uneori aș vrea să
zbier foarte tare sau să fug foarte departe.
Dina o privește pe Berta cu multă
compasiune.
-
Nimeni nu are dreptul să te numească „iepure fricos”. Dimpotrivă! Trebuie să-ți
spun că tu ai curaj ca un leu. Dacă nu ai fi așa de curajoasă și de vitează,
mama ta nu ar avea așa mult ajutor în tine.
- Dar de ce dumneavoastră spuneți că eu sunt
curajoasă și colegii de clasă mă numesc un iepure fricos, doar pentru că la prânz
trebuie să merg întotdeauna repede acasă și seara iarăși nu am timp să stau
afară cu ei?
- Ei nu știu, cu siguranță, că mama ta este
bolnavă și că din această cauză mergi întotdeauna repede acasă! Ei nu au habar
cât de curajoasă ești tu.
Berta dă din cap.
- Mulțumesc, spune ea. Acum nu mă mai
deranjează așa de mult când vor striga după mine. Vino, Horațiu, ai terminat!
Mama ne așteaptă!
Dina îi împachetează Bertei trei bucăți de
prăjitură și la despărțire o ia încă o dată în brațe:
- Și roagă-te întotdeauna ca Dumnezeu să-ți
dăruiască putere și curaj să rămâi liniștită și cutezătoare când alții nu te
înțeleg și te judecă greșit. El știe cel mai bine cum te îngrijești de mama ta
și El te va mângâia și te va ajuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu