luni

Vinderea casei

 

   Părinții lui Timmy trebuiau să își vândă locuința, deoarece credeau că Dumnezeu vrea ca ei să-i slujească în alt oraș. Însă în blocul lor erau deja de mai multe săptămâni mai multe locuințe scoase la vânzare care nu se vânduseră încă. Trebuie să ne vindem locuința. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne trimită un cumpărător, spunea tatăl. Timmy l-a ajutat pe tatăl său să facă o tăbliță cu inscripția Locuință de vânzare, iar a doua zi a ajutat-o pe mama lui să instaleze această tăbliță în curte. Ea a aruncat o privire spre toate tăblițele cu mesajul De vânzare și au început să discute ce s-ar întâmpla dacă nu vor putea să-și vândă locuința. Mama și Timmy au fost cuprinși deodată de teamă. Poate nu vor putea să se mute așa repede cum era programat. Dar tocmai atunci, Timmy și-a adus aminte de un verset pe care l-a învățat: Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică...și a rostit cuvintele cu voce tare. Apoi s-au rugat împreună: Iartă-ne, Doamne Isuse, că ne temem. Mulțumim că Tu vrei să preiei acest lucru și să vinzi casa pentru noi. Știm că Tu vei face aceasta.

   După ce s-au întors în casă, mama a început să cânte în timp ce lucra. Ea l-a rugat pe Timmy să-și sorteze jucăriile și să se decidă pe care vrea să le dea cadou și pe care vrea să le ia în locuința nouă.

   Telefonul a sunat și mama a răspuns. Cineva se interesa de locuință. În scurt timp s-a ajuns la o înțelegere și locuința a fost vândută.

   Surprinși că locuința a fost așa de repede vândută, vecinii întrebau: Cum ați reușit? Noi am încercat de așa mult timp să ne vindem casa!Noi ne-am rugat și Dumnezeu S-a îngrijit de aceasta, spunea familia. Dumnezeu trăiește și El cunoaște nevoile noastre.

 

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.“ 2 Timotei 1.7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu