Qumran (I)
Israel, anul 70 d.Hr. Marea armată romană ocupase Israelul. Capitala Ierusalim era cucerită, iar Templul distrus prin incendiere. Fiecare oraș care nu se preda era amenințat cu aceeași soartă. Armata era deja la porțile Ierihonului...
Într-o așezare de pe malul Mării Moarte, la doisprezece kilometri de Ierihon, era mare agitație. Pergamentele valoroase, inscripționate, trebuiau ascunse cât mai repede posibil. Unele dintre ele erau deja în acel moment vechi de peste 300 de ani. Ele conțineau cel mai important text din istoria lumii: Cuvântul lui Dumnezeu. În mod repetat, sulurile au fost copiate manual, cu mare grijă. „Sperăm că nu vor cădea în mâinile jefuitorilor”, au gândit locuitorii acelei așezări...
Ei au înfășurat cu grijă pergamentele în pânză de in și le-au pun în urcioare de culoarea nisipului. Apoi, capacele au fost sigilate cu ceară de albine. Câțiva bărbați care știau să țină un secret au ascuns urcioarele de lut sigilate cu conținutul lor neprețuit în siguranță în peșterile din acea zonă. „Când jefuitorii vor pleca, vom putea recupera din ascunzătorile lor pergamentele scrise de mână ”, s-au gândit sătenii și au fugit. Ei însă nu s-au mai întors niciodată...
Aproape 1900 de ani mai târziu, în același loc:
Muhammad adh-Dhib locuia cu părinții săi în această regiune deșertică. Ei erau nomazi. Împreună cu animalele lor, se deplasau de la o sursă de apă la alta. Viața era grea. Tribul era sărac. Copiii nu puteau merge la școală. Fetele trebuiau să muncească în tabără, iar băieții să păzească animalele.
Într-o zi de primăvară din anul 1947, Muhammad se deplasa din nou cu turma tatălui său. Soarele ardea cu putere. Animalele erau însetate și flămânde. Nu exista aproape nimic de mâncare în această regiune aridă. Dintr-o dată, a observat că o capră a dispărut. „Poate că a căutat umbră la intrarea într-o peșteră”, s-a gândit el. Dar pe căldura aceea chiar nu avea chef să se urce în fiecare peșteră. Muhammad trebuia însă să găsească din nou capra. Ea valora o grămadă de bani, iar dacă nu o găsea va avea mari probleme în tabără.
Pe un platou, el a căutat niște pietre potrivite. Știa să țintească bine. A lovit fără greș în prima intrare în peșteră – clang! Sunetul nu părea să se audă ca și când piatra ar fi lovit o capră! Părea a fi un urcior de lut care s-a spart! El cunoștea bine acest sunet. Muhammad tremura de emoție. „Mă întreb dacă am găsit monede de aur”, și-a spus el cu emoție. Dintr-o dată nu i-a mai păsat de turmă. Avea un singur gând: să intre în peșteră!
Băiatul beduin s-a cățărat cu îndemânare pe peretele abrupt de gresie. Câteva minute mai târziu, epuizat, a ajuns la intrarea în peșteră. Un miros de mucegai aproape că i-a tăiat respirația. În cele din urmă, ochii lui s-au adaptat la întuneric. Într-un colț a văzut ceva care arăta ca niște coloane care ieșeau din pământ. Cu grijă, el a pășit pe terenul murdar și lipicios al peșterii. „Acestea sunt urcioare de lut”, a remarcat el. Muhammad a tras unul până la intrarea în peșteră și a scos din el un pergament de piele neagră și murdară. Era scris, dar nu putea citi caracterele ciudate.
Cu greu, cu o singură mână liberă, el a coborât pe peretele abrupt de stâncă. A fugit repede în tabără și le-a spus oamenilor săi ce a găsit. Beduinii au pornit imediat să caute în peșteră. Nu numai că în urcioarele de lut se aflau pergamente vechi, ci peste tot peștera era plină de bucăți de piele scrisă.
Beduinii au luat tot ce au putut căra. Puțin mai târziu, ei i-au arătat descoperirile lor unui șeic din Betleem, care nici el nu a putut face nimic cu ele. Dar șeicul a avut o idee bună. El îl cunoștea pe cizmarul Kando, care, pe lângă atelierul său de cizmărie, făcea în secret și comerț cu antichități. Și Kando se pricepea...
Continuarea acestei relatări captivante o veți afla luna viitoare. Dar un lucru poate fi deja dezvăluit, și anume că descoperirile lui Muhammad confirmă acest lucru: Nu există nicio altă carte din istoria lumii care să fi fost copiată cu atâta atenție de-a lungul mileniilor ca Biblia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu