Frumusețea

 

   O fetiță se plângea adesea mamei că s-a născut urâtă. Nu-i plăcea deloc cum arată. Celelalte fetițe îi păreau mult mai drăguțe și mai simpatice decât ea. Colegele ei de școală îi spuneau că atunci când va crește mare, va scăpa ușor de acest cusur cu ajutorul fardului. Mama i-a explicat însă că frumusețea omului nu depinde de înfățișarea lui exterioară și că, dimpotrivă, fardul urâțește oamenii. Și a adăugat că ea știe secretul adevăratei frumuseți. Fetița, care dorea nespus de mult să fie frumoasă, a rugat-o să-i încredințeze și ei acel secret.

   Mama i-a spus să-și aducă un scăunel și să se așeze alături de ea.

   „Trăia odată o fetiță urâtă foc”, a început mama.

   „Eu sunt! Este vorba despre mine!”, a strigat fetița.

   Mama însă a rugat-o să nu o întrerupă și a continuat:

   „Fetița aceasta nu asculta de părinți, era obraznică și necuviincioasă.”

   „Întocmai ca mine”, a întrerupt-o iarăși fetița, dar mama și-a urmat povestirea, fără să-i dea vreo atenție:

   „Și fetița aceasta urâțică s-a visat odată lângă izvor – izvorul frumuseții. Cine se spăla în apa acelui izvor, devenea pe loc frumos ca nimeni altul. Fetița se pregătea să sară în apă, dar cineva a oprit-o.”

   „Cine? Cine?”, a întrerupt-o iarăși fetița și mama i-a răspuns:

   „În fața ei apăruse un înger care nu i-a îngăduit să intre în apă. El i-a poruncit să se întoarcă acasă și o lună întreagă să facă numai fapte bune și să nu se supere nicio singură dată. Și abia atunci să vină la izvorul fermecat. Ce putea face fetița? S-a întors necăjită acasă și a urmat întocmai porunca îngerului. Peste o lună, ea a venit iarăși la izvor, dar îngerul nu a lăsat-o nici de data aceasta să intre în apă, poruncindu-i să fie bună și ascultătoare timp de încă trei luni. Ea dorea atât de fierbinte să devină frumoasă, încât s-a învoit și de data aceasta. Acasă se purta atât de bine, încât părinții nu se mai puteau sătura privind la ea.

   Peste trei luni ea a venit iarăși la izvor. Îngerul i s-a arătat iarăși și fata a reușit să vadă o fețișoară frumușică și zâmbitoare în apa izvorului. «Cine să fie oare?», s-a întrebat ea. Îngerul a venit alături și i-a spus: «Este chipul tău. Și este atât de frumos, încât nu mai trebuie să te cufunzi în apă.» Fetița s-a trezit și a încercat să-și explice visul. Ea a înțeles că aflase secretul frumuseții și de atunci se purta așa precum o învățase îngerul. Peste câteva luni fețișoara ei a devenit atât de drăgălașă, încât trecătorii se opreau pe stradă să o admire.”

   Mama și-a încheiat aici povestirea și fetița a înțeles totul, fără să-i mai ceară vreo explicație.

   „Am să încerc și eu așa”, a spus ea încet, „dar te rog să mă ajuți și tu, mămică. Și roagă-te lui Dumnezeu să-mi dea tăria necesară, ca să pot fi întotdeauna ascultătoare.”