Biblia lui

   Timp îndelungat am fost medic suplinitor într-un spital şi am văzut acolo necaz în cele mai diferite forme. Dar nu a fost numai necaz. Pe lângă durere şi deznădejde, au existat şi multă răbdare, nădejde şi încredere. Am văzut acolo ceva din puterea adevărului lui Dumnezeu în oameni.

   Mama mea a fost o creştină. Ea s-a rugat pentru mântuirea mea veşnică şi a nădăjduit şi atunci când nu mai era nimic de sperat. Am părăsit casa părintească fiind necredincios şi am păşit în viaţă.

   Într-o zi a fost adus un bărbat la spital. Era un zidar. Stând pe o scară cu o găleată de var pe umăr, aceasta s-a dezechilibrat, şi el a căzut la pământ. A fost aşa de grav rănit, încât nu mai exista nicio speranţă pentru el. A fost făcut tot ce a fost necesar pentru ameliorarea durerilor sale. Bărbatul ştia că trebuie să moară. L-am întrebat dacă are cunoscuţi, pe care ar dori să-i mai vadă. El dădu din cap negativ. Era singur pe lume. Dar a spus că dacă vreau să o anunţ despre accident pe femeia care se îngrijea de mâncarea lui, poate că îl va vizita; el îi era dator cu ceva bani şi dorea să-i achite. Dorinţa lui s-a îndeplinit, femeia l-a vizitat de două sau trei ori. Eu însumi n-am văzut-o niciodată şi n-am ştiut ce au discutat împreună.

   Bărbatul a mai trăit o săptămână după accident. În aceste zile, de pe buzele lui s-au auzit numai foarte puţine cuvinte. Ce m-a impresionat la el a fost o expresie ciudată de linişte şi de fericire în trăsăturile feţei sale, care m-a mirat, pentru că durerile lui trebuie să fi fost foarte puternice. Bărbatul a murit. Am fost de faţă când trupul lui a fost dus.

   - Ce să facem cu aceasta, domnule doctor? mă întrebă una dintre surori, în timp ce ţinea sus o carte.

   - Ce este aceasta?

   - Biblia accidentatului. Gazda lui a adus-o aici, pentru că el a întrebat de ea. El a şi citit din ea.

   Am luat Biblia. Nu-mi venea să cred ce vedeam. Era Biblia care îmi aparţinuse odinioară, când am părăsit casa părintească. Am vândut-o atunci. Numele meu era încă notat în ea, scris de mama mea. Am avut suficientă stăpânire de sine, să nu dau pe faţă sentimentele şi i-am spus sorei:

   - Bărbatul nu are familie. Iau eu cartea.

   Am luat Biblia cu mine acasă. Ea fusese mult folosită. Aceasta o dovedeau observaţiile de pe margine şi sublinierile. Decedatul se folosise mult de cartea divină şi o cercetase cu grijă. Acum puteam citi toate acele locuri care, fără îndoială, au fost pentru posesor mângâiere şi bucurie şi i-au luminat drumul. N-a fost de mirare că în faţa apropiatei morţi a fost aşa de liniştit şi fericit. Desigur, el a fost sărac şi necunoscut în această lume, dar, acum înţelegeam, a fost bogat în credinţă, moştenitor al Împărăţiei pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor ce-L iubesc (Iacov 2.5).

   Să mai spun ceva? Să mai spun că această întâmplare minunată a fost cotitura în viaţa mea? Că acuzaţiile conştiinţei mele trezite m-au dus până aproape de disperare, până am înţeles cuvântul că Isus a venit în lume pentru a mântui păcătoşi? Să mai spun că Biblia mea regăsită îmi este de atunci mai dragă decât toate cărţile din biblioteca mea, pentru că vestea pe care o aduce această carte a devenit pentru mine o binecuvântare prin credinţa în Hristos?