În Londra trăia odată un
comerciant, care nu credea în inspiraţia dumnezeiască a Bibliei, nu citea
niciodată Cuvântul lui Dumnezeu şi nu mergea să asculte nicio predică. Totuşi,
într-o zi se lăsă convins de o nepoată să meargă să asculte împreună cu ea o
predică. În acea seară, predicatorul citi capitolul al cincilea din prima carte
a lui Moise, unde apar de opt ori cuvintele: „ ...şi a murit.“ Nepoata a fost
dezamăgită. „De ce“, se gândi ea, „admite Dumnezeu, ca tocmai astăzi să fie
ales un asemenea text monoton, un registru genealogic?“ – Pe drum spre casă,
unchiul nu făcu nicio observaţie. Cu fiecare pas pe care îl făcea, îi sunau
cuvintele: „Şi a murit.“
Seara, în camera lui, cu fiecare
bătaie a ceasului de perete îi răsunau cuvintele în ureche: „Şi a murit.“ Când
dimineaţa următoare s-a aşezat la biroul lui, a auzit din nou numai cuvintele: „Şi
a murit.“ Nu-şi mai putea aduna gândurile şi la cele mai simple socoteli de
adunare făcea greşeli. „Nu mai merge“, strigă el, „trebuie să citesc încă o
dată acest capitol!“ Atunci deschise Biblia neglijată de ani de zile şi citi
capitolul care aminteşte aşa de pătrunzător de moarte prin cuvintele care se
tot repetă: „Şi a murit“.
Dumnezeu a folosit acest cuvânt,
pentru a trezi conştiinţa lui. „Acum aparţin încă de cei vii“, se gândi
comerciantul, „dar şi despre mine se va spune cândva: «Şi a murit». Şi atunci?“
Nu a găsit linişte până nu L-a recunoscut pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitorul
lui care a spus: „Eu sunt Viaţa“ şi „oricine
crede în Mine nu va muri niciodată“
(Ioan 11.26).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu